Ordonanța militară nr.4. Noi măsuri pentru persoanele de peste 65 de ani

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, în declaraţia de presă de la sediul MAI de duminică seara, că Ordonanţa Militară numărul 4 prevede ca persoanele de peste 65 de ani să îşi poată rezolva problemele de natură medicală pe întreaga perioadă a zilei.

"Am clarificat cu privire la circulaţia persoanelor cu vârsta peste 65 de ani un interval orar în care pot să-şi rezolve şi problemele de natură medicală, precum tratamente oncologice planificate, dializă, deplasare care se poate face folosind mijloacele proprii sau ale familiilor lor, ale susţinătorilor, mijloace de transport sanitare speciale în intervalul orar normal şi după ora 13,00 şi înainte de ora 11,00, adică pe întreaga perioadă a zilei", a spus Vela, scrie Agerpres.

El a mai arătat că prin această ordonanţă militară se permite părăsirea locuinţei sau a gospodăriei pentru aceste persoane şi în intervalul orar 20,00-21,00, pentru a asigura nevoile animalelor de companie sau domestice.

"Nu este nevoie de declaraţie pe proprie răspundere"

"Pentru ieşirile în acest scop şi în acest interval nu este nevoie de declaraţie pe proprie răspundere", a precizat ministrul de Interne.

Marcel Vela a indicat că prin ordonanţa militară au fost clarificate condiţiile în care pot fi sprijinite persoanele de peste 65 de ani de către operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale aprobate prin ordonanţele anterioare, cum ar fi vânzarea de produse sanitare, de strictă necesitate sau alimentare. Astfel, operatorii economici trebuie să faciliteze în intervalul 11,00-13,00 accesul persoanelor de peste 65 de ani în spaţiile comerciale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel