MApN: Spitalele militare din Bucureşti şi Piteşti cresc capacitatea de combatere a COVID-19

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Ministerul Apărării Naţionale a operaţionalizat astăzi două Centre Medicale de Diagnostic (CMD) COVID-19, care sunt amplasate la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti şi la Spitalul Militar de Urgenţă Piteşti.

Centrele Medicale de Diagnostic COVID-19 funcţionează ca structuri de sprijin ale unităţii, respectiv ale compartimentului de primiri urgenţe din aceste spitale, şi sunt responsabile cu acordarea de asistenţă medicală primară în vederea diagnosticării COVID-19 pentru pacienţii care prezintă suspiciune de infectare cu virusul SARS-CoV-2, forme uşoare şi medii, care se prezintă pe cont propriu sau prin serviciile de ambulanţă.

Care este rolul acestor centre



În principal, activitatea acestora constă în primirea, trierea, investigarea de bază, diagnosticarea şi stabilirea planului terapeutic şi, după caz, direcţionarea pacienţilor către unităţi sanitare COVID-19.

”Direcţia medicală a MApN, cu sprijinul categoriilor de forţe şi a comandamentelor de sprijin, asigură personalul medical care deserveşte aceste centre în regim non-stop şi materialele sanitar-farmaceutice, normele de consum, materialele şi echipamentele medicale şi de protecţie sanitară necesare funcţionării CMD COVID-19. Comandamentul Logistic Întrunit a asigurat transportul şi instalarea fiecărui sistem CMD COVID-19, care cuprinde containere tip dormitor/administrativ şi containere medicale, racordate la surse de apă şi energie electrică prin intermediul unui grup electrogen şi al unui container izoterm. Reamintim că, în sprijinul campaniei naţionale de vaccinare, Ministerul Apărării Naţionale organizează, în zilele de luni, 25 octombrie, şi marţi, 26 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei României, un maraton de vaccinare sub deviza "Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!"”, a anunțat MApN. 

Maraton de vaccinare în toată țara



Maratonul se desfăşoară în şase spitale militare din ţară, care sunt şi centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Astfel, cetăţenii din categoriile eligibile (cu vârsta mai mare de 12 ani) care doresc să se vaccineze o vor putea face, non-stop, începând cu ora 8.00 a zilei de luni, 25 octombrie, şi până la ora 20.00 a zilei de marţi, 26 octombrie, în centrele de vaccinare care funcţionează la: Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Iacob Czihac" din Iaşi; Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" din Cluj-Napoca; Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Gafencu" din Constanţa; Spitalul Clinic de Urgenţă Militar "Dr. Ştefan Odobleja" din Craiova; Spitalul Militar de Urgenţă "Regina Maria" din Braşov; Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Victor Popescu" din Timişoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel