Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Majoritatea restricțiilor de zbor vor EXPIRA. Cât este prețul biletelor de avion

Companiile aeriene încep să își reia treptat cursele și vin cu oferte. 

Majoritatea restricţiilor de zbor expiră în 2 mai, iar companiile aeriene încep să își reia cursele. Preţurile biletelor au rămas încă accesibile, aşa că sunt disponibile mai multe destinații la prețuri care nu depășesc 100 de euro, scrie Mediafax. 

Pentru că nu există încă nişte măsuri de distanţare socială impuse, care să genereze cheltuieli suplimentare, preţurile au rămas încă avantajoase. În 2 mai, prima zi fără restricţii, sunt disponibile bilete la Londra cu 25 de euro, în 4 mai spre Roma cu 55 de euro sau spre Paris, în 6 mai, cu 110 euro. Sunt şi alte destinaţii accesibile la începutul lunii viitoare, cum ar fi Amsterdam, Atena sau Frankfurt.

Ce spun specialiștii în domeniu 

 

Cei din domeniu spun că, odată ridicate restricţiile, românii ar trebui să profite și să înceapă din nou să călătorească.

„Dacă legislaţia permite şi destinaţia este una care permite ca aeronavele să ajungă, de ce nu? În măsura în care rutele se redeschid treptat, treptat, eu sper că Taromul s-a gândit şi la nişte măsuri de siguranţă suplimentară care să asigure călătorii", a spus Emil Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Turismului, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Măsurile de distanţare socială nu au fost încă stabilite, iar în cazul în care autorităţile nu vin cu reglementări clare, companiile aeriene vor trebui să dezvolte singure nişte condiţii de zbor. Dacă măsurile vor impune mai puțini pasageri în avion, este posibil ca biletele să se scumpească.

Cum se va sta în avion 

 

„Problema se pune că pui un loc da, unul nu, dar nu mai ieşi la bani şi trebuie să vină un suport pentru acoperirea cheltuielilor, pentru că dacă te duci cu 50% din capacitate nu-ţi acoperi costurile", a declarat Gheorghe Răcaru, fost CEO Tarom şi Blue Air.

În 2 mai, restricţiile de zbor impuse de Ordonanţa Militară 9 vor expira pentru zborurile spre state ca Olanda, Belgia şi Marea Britanie, urmând ca până în data de 5 mai să nu mai existe nicio restricţie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy