EXCLUSIV  Kovesi, citată ca suspect. Avocatul Bolcaș: Este foarte interesant că…

Lucian Bolcaș
Lucian Bolcaș

„Demersul nu poate fi caracterizat abuziv”, a spus avocatul Lucian Bolcaș, pentru DCNews, după ce Laura Codruţa Kovesi a anunțat că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie.

Laura Codruţa Kovesi a anunţat, miercuri seară, că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, susținând că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. De asemenea, a spus că citaţia primită vine în momentul în care se pregăteşte să susţină interviul pentru funcţia de procuror-şef european. Totodată, a spus că este un demers abuziv.

Avocatul Lucian Bolcaș a comentat acest subiect pentru DCNews. „Fără nicio discuție, demersul nu poate fi caracterizat abuziv. Mai ales comparat cu toate abuzurile care sunt de notorietate, cel puțin în România, pe care le-a săvârșit la conducerea DNA. Este foarte interesant momentul în care vine, și din punctul meu de vedere, un moment în care Europa își dorește un asemenea procuror șef care, prin concepția sa despre drepturile omului, despre modul în care se fac anchetele penale, să servească unor interese din Europa", a declarat Lucian Bolcaș.

„Este foarte interesant", a continuat Lucian Bolcaș, „că acest curs al justiției urmează în mod normal la noi și se desfășoară conform tuturor procedurilor care îi permit să se apere și dacă se mai poate apăra. Importante sunt concepțiile doamnei Laura Codruța Kovesi despre justiție și stat de drept, pe care le consideră instrumente ale puterii care trebuie să oprime pe oricine fără niciun fel de restricție. Dacă Europa are nevoie de o asemenea concepție, regret pentru ea".

Protest pentru susținerea lui Kovesi

De menționat că a fost anunțat un protest pentru susținerea Laurei Codruța Kovesi. „Sunt foarte curios să văd câți oameni din țara aceasta sunt de acord cu abuzuri, sunt de acord cu modul în care se calcă în picioare dreptatea omenească, sunt de acord cu zornăitul de cătușe pe care l-a instaurat aici. Este adevărat că e posibilă numirea sa în funcția de procuror-șef european, dar nu doresc Uniunii Europene, în totalitatea sa, justiției Uniunii Europene, să trăiască momentele de teroare pe care le-a trăit România", a spus Lucian Bolcaș.

Amintim că Laura Codruţa Kovesi a fost revocată, la data de 9 iulie 2018, de la conducerea DNA, după ce preşedintele României a dat curs deciziei CCR, care îi impunea emiterea unui decret de revocare din funcţie.

VEZI ȘI: Kovesi, audiere. PSD: Lăsați probele să vorbească, nu politicienii!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel