Județul în care purtarea măștilor devine obligatorie în spațiile publice

Un Comitet Județean pentru Situații de Urgență a decis ca purtarea măștilor de protecție să devină o măsură obligatorie. 

Purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în spaţiile publice din Prahova, a decis, marţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova, scrie Agerpres. 

Măsura va intra în vigoare de vineri, 10 aprilie

"Conform Hotărârii C.J.S.U nr.27/07.04.2020, decizia a fost luată ca măsură specifică pentru prevenirea răspândirii COVID-19, în special de către persoanele asimptomatice (care nu prezintă simptome, nu cunosc că sunt infectate, dar care pot transmite virusul altor persoane cu care intră în contact). Pe fondul crizei de măşti, nu este obligatoriu ca acestea să fie exclusiv măşti medicale. Se pot folosi eşarfe, măşti din material textil dens sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura", se arată într-un comunicat al Prefecturii Prahova.

Cazurile în care trebuie purtate măştile de protecţie

"Purtarea lor este obligatorie pentru persoanele care se află în următoarele situaţii: se deplasează pe raza judeţului Prahova, în special cu mijloace de transport în comun; se află în spaţii publice (instituţii publice, spaţii comerciale, pieţe agroalimentare, gări, autogări etc.); în cazul deplasărilor scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, pentru nevoile animalelor de companie/domestice, indiferent de loc - străzi, parcuri", precizează Prefectura Prahova.

Conform sursei citate, obligativitatea purtării unei măşti de protecţie va intra în vigoare începând cu data de 10 aprilie, astfel încât populaţia să aibă timpul necesar pentru a se informa şi a-şi procura/confecţiona aceste măşti de protecţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel