Iohannis exclude USR? Cioloș: Să caute soluții, nu să le elimine! Cîțu nu e pogorât de Duhul Sfânt, ne-am lecuit de el

Dacian Cioloș, președintele USR, îl taxează pe Florin Cîțu-premier, dar e dispus să discute cu Florin Cîțu-președinte al PNL. El atenționează că președintele Klaus Iohannis ar trebui să joace rolul de mediator și să caute soluții, după ce s-a implicat direct în lupta pentru putere în PNL. 

”Nu e cazul să citim în stele ce a vrut să spună președintele. Eu cred că președintele ar trebui să joace un rol de mediator, să caute soluții, nu să le elimine, cred că suntem suficienți de maturi ca să spunem noi ce credem. Evident că președintele va avea un cuvânt greu de spus, de asta am și vrut consultări mai repede. Dacă dl. președinte, care l-a susținut pe Florin Cîțu și la președinția PNL, nu vede altă soluție decât Florin Cîțu, atunci probabil are și varianta de susținere politică, în Parlament, a unui astfel de premier. Noi ne-am lecuit cu Florin Cîțu ca premier, deși eu sunt dispus să discut oricând cu Florin Cîțu președinte de partid.” a spus ferm Dacian Cioloș, cu privire la rolul activ pe care-l are Klaus Iohannis în contextul crizei de la guvernare, întrebat fiind dacă este de părere că președintele nu mai ia în calcul USR pentru viitoarea coaliție. 

”Cîțu a reușit să arunce în aer încrederea partenerilor de coaliție”

Președintele USR a precizat că firesc și normal ar fi ca discuția să fie inițiată din PNL, cu privire la o viitoare alianță pentru guvernarea României.

Vezi și: Cioloș, SMS către Cîțu. ”A spus că o să încerce”

”Florin Cîțu a dovedit că nu are calități de premier, a reușit să arunce în aer încrederea partenerilor de coaliție, nu o dată, ci de mai multe ori în termen de 10 luni. Nu știu cine a aruncat în aer coaliția, dar, în niciun caz USR PLUS, care a primit o palmă în primăvară anul acesta, a întors și celălalt obraz, ca să putem continua împreună, și am primit încă o palmă, și pe celălalt obraz, după care și un pumn în stomac cu demiterea lui Stelian Ion, a ministrului Justiției, pe ultima sută de metri, deci nu mai știu ce trebuie să faci ca să detonezi o coaliție după tot ce s-a întâmplat” a afirmat Dacian Cioloș, la TVR 1. 

Liderul USR nu vede nicio problemă în a discuta cu președintele PNL, Florin Cîțu, însă întărește ideea că nu are calitățile de prim-ministru. 

”De câteva luni, subiectul principal în România e ce facem cu Florin Cîțu, cum îi rezolvăm problema. Ar trebui să-l lăsăm deoparte că nu l-a pogorât Duhul Sfânt și ar trebui să începem să discutăm ce face un guvern” consideră Dacian Cioloș, care mai spune că Florin Cîțu a venit cu critici, fără argumente. 

Klaus Iohannis, despre USR: Cinici. Acestea sunt faptele! 

”În ultimele luni, s-au spus multe lucruri în politică, majoritatea urâte. Politicienii s-au obișnuit să se arate unul pe celălalt cu degetul, inclusiv în interiorul partidelor, oamenii nu știu ce să mai înțeleagă, e o situație complicată generată - această moțiune și trecerea ei prin Parlament- de politicieni cinici, unii purtând masca reformismului, alții clamând grija pentru români. (...) Să vedem, totuși, ce s-a întâmplat dincolo de aceste declarații. USR a fost parte în coaliția de guvernare, a plecat din Guvern și a votat moțiunea de cenzură de astăzi, alături de PSD și AUR. Astea sunt faptele, restul e discurs politic, demagogie sau cum doriți să-i spuneți” a afirmat președintele Klaus Iohannis. Vezi aici mai mult

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel