Iohannis, despre situația de la Suceava: Militarizarea spitalului, pentru a reveni rapid la normalitate

Preşedintele Klaus Iohannis a oferit mai multe soluţii pentru rezolvarea problemelor de la Suceava.

„Sunt câteva probleme care pot fi rezolvate într-un timp rezonabil. Aş începe cu chestiunea Spitalului Judeţean din Suceava. Este o unitate în care ştim cu toţii că, din păcate, au apărut probleme care s-au propagat. Acum nu este momentul să vedem ce şi cum s-a întâmplat până în acest moment. Aceasta este treaba altor autorităţi.

Ceea ce trebuie noi să facem acum este să repunem urgent în funcţiune spitalul din Suceava. Pentru asta este la Suceava domnul ministru al Sănătăţii, domnul Tătaru, împreună cu domnul secretar de stat Oprea, iar domnul secretar de stat Oprea are o sarcină foarte clară, să repună spitalul în funcţiune. Va rămâne acolo, domnul Oprea, pentru perioada următoare, pentru a se îngriji de conducerea operativă a spitalului.

Este corect, este oportun şi este necesar să se introducă proceduri militare, deci militarizarea spitalului, pentru a reveni foarte rapid la normalitate. Este nevoie, evident, ca spitalul să fie dotat cu tot ce este necesar, în aşa fel încât personalul medical, medicii, să fie protejaţi.

Din informaţiile mele, în acest moment, în spital au fost deja livrate 5.000 de combinezoane pentru medici şi personalul medical, de asemenea, 20.000 de măşti de protecţie, de mănuşi, inclusiv medicamente specifice pentru bolnavii de COVID. Toate aceste lucruri trebuie puse urgent la dispoziţia personalului medical! Procedurile trebuie verificate şi actualizate”, a transmis, joi, Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel