Urmărește emisiunea live


Închisoare pentru un tânăr care a fugit de TREI ori din izolare

Un tânăr care a fugit de trei ori din izolare şi carantină a fost condamnat la opt luni de închisoare. 

Un tânăr de 28 de ani din Sălaj care s-a întors din Marea Britanie şi a fugit de 3 ori din izolare şi carantină a primit 8 luni de închisoare cu suspendare. În dosar a fost trimis în judecată un medic epidemiolog de la DSP Sălaj bănuit că l-a ajutat pe tânăr.

Tânărul a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un procuror şi a primit 8 luni de închisoare cu suspendare.

De asemenea, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au declarat că tânărul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Pedepse graduale

Tânărul a fost cercetat în stare de reţinere pentru săvârşirea a două infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor dispunându-se apoi măsura controlului judiciar pe 60 de zile de către Judecătoria Zalău. Între acest inculpat şi procuror s-a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei prin care inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 8 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata de 2 ani", arată reprezentanţii Parchetului.

De asemenea, în acest dosar a fost trimis în judecată, pentru fals intelectual, un medic epidemiolog din cadrul DSP Sălaj, care a eliberat tânărului de 28 de ani un „aviz epidemiologic" din care rezulta că acesta nu se mai afla în carantină, deşi mai avea o zi de stat, scrie Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel