Începe colectarea de plasmă cu anticorpi. Patru cadre medicale, vindecate de COVID-19, primii donatori

Patru cadre medicale de la spitalele "Victor Babeş", Gerota şi Colentina, vor dona marţi plasmă la noul aparat al Centrului de Transfuzii Sanguine Bucureşti.

Cadrele medicale donatoare au fost infectate cu noul coronavirus, s-au vindecat şi au dezvoltat anticorpi pentru SARS-CoV-2.

"Marţi dimineaţă, primele patru persoane vor dona plasmă. (...) Noi am programat mâine patru persoane. Este prima dată când lucrăm cu un asemenea aparat", a declarat luni pentru Agerpres directorul instituţiei, Doina Goşa.

Potrivit acesteia, de la fiecare din cele patru persoane s-ar putea recolta câte 600 mililitri de plasmă.

"De la fiecare din cele patru persoane s-ar colecta câte 600 de mililitri de plasmă. (...) Aplicăm şi cealaltă procedură, să luăm sânge, în cazul în care nu au vene potrivite pentru plasmafereză atunci fac o donare obişnuită şi noi scoatem plasma. Dar este o cantitate mai mică de 200 de mililitri. Cele patru persoane sunt cadre medicale - medici şi asistente medicale de la spitalele Victor Babeş, Gerota şi Colentina", a spus Goşa.

Programare pentru donarea de plasmă

Ea a precizat că donarea de plasmă se face cu programare, întrucât timpul necesar unei astfel de donări este mai mare decât în cazul sângelui. "Donarea se face cu programare pentru că în cazul plasmaferezei procedura durează mai mult şi nu putem să recoltăm de la multe persoane într-o zi", a spus medicul.

Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de infecţia cu noul coronavirus şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI a fost finalizată, a anunţat, săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii.

În prezent, există trei aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienţilor cu coronavirus donate Ministerului Sănătăţii în Bucureşti, Iaşi şi Timişoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel