În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.599 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Fotografie de la Polina Tankilevitch: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/medica-ie-boala-afec-iune-prescrip-ie-medicala-3873191/
Fotografie de la Polina Tankilevitch: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/medica-ie-boala-afec-iune-prescrip-ie-medicala-3873191/

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.599 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.599 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 534 mai multe față de ziua anterioară. 462 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 154 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.580, cu 165 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 253 persoane, cu 15 mai puțin față de ziua anterioară. Din cei 253 pacienți internați la ATI, 215 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 467 sunt minori, 461 fiind internați în secții, cu 43 mai mulți față de ziua anterioară și 6 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

DECESE

Până astăzi, 66.500 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 21.08.2022 (10:00) – 22.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 10 decese (7 bărbați și 3 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 10 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 9 erau nevaccinați.

TESTARE

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.774 teste RT-PCR ( 1.267 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 507 la cerere) și 10.047 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.395.243 teste RT-PCR și 11.107.096 teste rapide antigenice.

VEZI RAPORTUL COMPLET.

CITEȘTE ȘI: Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a fost testată negativ pentru COVID-19

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a fost testată negativ pentru COVID-19 după ce a stat în izolare cinci zile în urma unui test pozitiv, a anunţat duminică Casa Albă, informează Reuters.

"După ce a stat izolată cinci zile şi după ce a primit un rezultat negativ la două teste consecutive pentru COVID-19, Prima Doamnă va pleca din Carolina de Sud spre Delaware mai târziu în cursul zilei" de duminică, a anunţat purtătorul său de cuvânt într-un comunicat.

Marţi, Casa Albă a anunţat că Prima Doamnă a fost testată pozitiv şi că a manifestat simptome medii de răceală. Joe şi Jill Biden se aflau în vacanţă în Carolina de Sud.

Preşedintele SUA a trecut la rândul său prin infectarea cu coronavirus, fiind testat pozitiv ultima dată pe 5 august.

Testat prima dată pozitiv la COVID-19 pe 21 iulie, Biden a ieşit pe 27 iulie din izolare, întrucât fusese atunci testat negativ şi părea să se fi vindecat după ce a urmat un tratament împotriva coronavirusului.

Dar pe 30 iulie el a fost testat din nou pozitiv, ceea ce medicul Casei Albe a descris drept o recădere, caz observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel