Matei Balș, simulări matematice pe COVID-19. Adrian Marinescu: Situație de viață și de moarte. Marea problemă

Adrian Marinescu, medic primar la Spitalul "Matei Balș", a vorbit despre starea pacienților infectați cu COVID-19, despre simulările matematice ale Institutului și scenariile luate în calcul, dar și despre măsurile de igienă. 

"Starea pacienților e bună din fericire, doar că trebuie să luăm în calcul că în momentul în care numărul de îmbolnăviri va crește, vor fi și persoane în vârstă, vor fi și persoane cu comorbidități, în așa fel încât vor apărea și cazuri severe, chiar dacă vor fi rare. Spiritul civic în momentul acesta nu mai are caracter altul decât obligatoriu, adică toți trebuie să înțelegem acum că tot ceea ce facem înseamnă o situație de viață și de moarte, adică, până la urmă, aceste lucruri fac atât de mult rău, încât nici nu trebuie să ne gândim că ar putea să se întâmple", a declarat Adrian Marinescu, în direct la B1 TV. 

Institutul Matei Balș, simulări matematice cu cifre între 10.000 - 20.000 de cazuri. Ce spune despre vârful pandemiei în România

"Este un scenariu destul de posibil, nu neapărat cu un număr atât de mare, dar este evident că va fi o creștere, la fel ca în fiecare zi. Ce mi se pare foarte important e ca persoanele care diagnostichează să fie dintre cei care sunt monitorizați. Dacă sunt persoane aflate în carantină sau în izolare, ele nu pot îmbolnăvi mai departe. Asta înseamnă ținerea sub control a lucrurilor", a completat el. 

În ceea ce privește sistemul de sănătate din România și întrebarea dacă va face față unui număr mare de îmbolnăviri, Adrian Marinescu a răspuns "Depinde câte forme severe vom avea. Marea problemă, nu numai la noi, ci oriunde în lume, e că, dacă ai multe forme severe în același timp, e greu să te descurci cu locurile la Terapie Intensivă".

Ce spune despre situația din Italia

"Acolo s-a pierdut startul, nu au avut experiența lucrurilor anterioare. Noi, spre deosebire de ei, avem avanjatul acestei experiențe în plus. În nordul Italiei cei mai mulți erau persoane în vârstă, era o populație îmbătrânită așa cum bine știm și de aici au apărut cazuri severe", a mai declarat Adrian Marinescu. 

"Sigur vor apărea și cazuri intracomunitare, dar depinde doar de noi și de măsurile stricte pe care le vom lua și cum le vom respecta. Eu cred că noi toți ar trebui să gândim echilibrat. Măsurile de igienă trebuie să fie corecte, trebuie făcute ori de câte ori e nevoie, dar nu să ajungem în punctul de a dezinfecta și ambalajele. Ne trebuie calm, pentru că panica nu ne ajută la nimic. Trebuie să fim atenți la tot ceea ce se întâmplă, măsuri oficiale, măsuri individuale. Vaccinul va fi o souție salvatoare și să sperăm că asta se va întâmpla curând", a completat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel