Horă la Spitalul din Craiova după ce a fost vindecat primul infectat cu COVID-19

Cadrele medicale din Craiova s-au prins în horă după ce au reușit să vindece primul pacient cu Covid-19. Așa a aflat că va fi externat.  

Cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova s-au prins într-o horă de bucurie, pe „M-a făcut mama oltean", după ce au reușit să salveze viața primul pacient cu noul Covid-19 internat aici, scrie Mediafax. 

Bărbatul din Caracal a fost internat în spital în data de 6 martie, iar în această perioadă a fost pe punctul de a muri de trei ori. Joi, el a fost declarat vindecat şi externat.

Primul pacient cu COVID-19

Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Boli Infecţioase Craiova, bărbatul este primul pacient cu COVID -19 internat în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova. Acesta a fost de mai multe ori în Terapie Intensivă, după ce starea lui de sănătate s-a agravat. El are familia în străinătate, aşa că medicii şi asistentele care l-au tratat s-au îngrijit ca acesta să aibă tot ce-i trebuie: de la obiecte de îmbrăcăminte şi de igienă personală, la apă şi mâncare.

Joi, după mai bine de o lună de zile de stat în spital, bărbatul a fost declarat vindecat.

De bucurie că a reuşit să-i salveze viaţa, personalul medical care era de serviciu a ieşit în curtea spitalului, îmbrăcat cu echipamente de protecţie, şi a jucat o horă pe melodia ”M-a făcut mama oltean”.

Așa a aflat că va fi externat 

La final, pacientul care se afla la geamul salonului unde era internat, a fost aplaudat de cadrele medicale care i-au şi dat vestea că va pleca acasă.

„A fost un moment de bucurie şi un moment de satisfacţie. Au reuşit să vindece un bolnav cu comorbidităţi, un bolnav pe care în repetate rânduri am crezut că-l pierdem. Astăzi, el este negativ şi va părăsi spitalul. A fost un semn de mulţumire pentru pacientul care a rezistat alături de noi în toată această luptă", a declarat, pentru Mediafax, Adina Turcu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Craiova.

VEZI ȘI: Nelu Tătaru, anunț despre Sorina Pintea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel