Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Haos pentru turiști. Intră în vigoare din SEARA aceasta

Toţi călătorii care ajung în Regatul Unit, din Spania, vor trebui să intre în carantină.

Toţi călătorii care ajung în Regatul Unit, din Spania, sâmbătă după miezul nopţii (23:00 GMT) vor trebui să se auto-carantineze timp de 14 zile pentru a se asigura că nu răspândesc coronavirusul, au anunțat autoritățile, scrie Agerpres. 

"Spania va fi eliminată de pe lista ţărilor exceptate de la cerinţele de carantinare din cauza unui număr crescut de cazuri de coronavirus (COVID-19) în ultimele zile'', se arată într-un comunicat, citat de Reuters.

"Decizia, asumată şi de administraţiile descentralizate din Irlanda de Nord şi Ţara Galilor, precum şi de guvernul Regatului Unit, a fost luată pentru a reduce riscul transmiterii virusului prin cei care călătoresc din Spania", a adăugat acesta.

Politici privind Covid-19 



Cele patru naţiuni componente ale Regatului Unit - Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord - şi-au stabilit fiecare propriile politici privind COVID-19, dar respectă reguli similare în majoritatea cazurilor.

Vineri şi Norvegia a impus din nou carantina timp de zece zile pentru persoanele care provin sau se întorc din Spania.

Sute de mii de cazuri de infecție


Spania este una dintre ţările europene cel mai dur lovite de pandemie, cu peste 290.000 de cazuri şi mai mult de 28.400 de decese. A impus măsuri de izolare foarte stricte pentru a limita răspândirea bolii, relaxându-le apoi la începutul verii. Însă noi focare au izbucnit în ultimele săptămâni, regiunea Catalonia din nord-estul ţării fiind unul dintre punctele fierbinţi. Catalonia, care include multe staţiuni turistice populare, precum şi oraşul Barcelona, a raportat sâmbătă 1.493 de noi cazuri de coronavirus şi trei decese. Guvernul regional i-a îndemnat pe locuitorii din Barcelona să rămână acasă. Oficialii regionali au cerut, de asemenea, închiderea tuturor discotecilor din Catalonia începând de sâmbătă timp de 15 zile, în timp ce barurile, restaurantele şi cazinourile trebuie să închidă până la miezul nopţii.

Marea Britanie însăşi a fost ţara europeană cea mai lovită de pandemie, cu peste 328.000 de cazuri şi un bilanţ oficial al deceselor de peste 45.600.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy