EXCLUSIV  Guvernul Dăncilă, blocaj: două scenarii explozive. Bolcaș: Extraordinar de periculos

Președintele Klaus Iohannis nu a dat niciun semn cu privire la noile propuneri de miniștri pentru Transporturi și Dezoltare Regională. Astăzi, interimatul miniștrilor Eugen Teodorovici și Rovana Plumb au expirat, fiind împlinite cele 45 de zile prevăzute de Legea 90/2001. 

Situația e una fără precedent în România. Miercuri, când toată lumea aștepta de la Palatul Cotroceni o declarație prin care să fie oprit acest blocaj între cele două Palate, Cotroceni și Victoria, de la Administrația Prezidențială a fost lansat un nou atac, de data aceasta la Bugetul pe 2019. Despre miniștri, blocajul din Guvern, cu atât mai mult în contextul deținerii președinției rotative a Consiliului UE, niciun cuvânt. 

Legea 90/2001 prevede următoarele: 

Art. 9. - (1) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primuluiministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

De asemenea mai avem și Articolul 85 din Constituție, alineatul 3: 

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

În acest context fără precedent, putem vorbi despre mai multe ipoteze: 

- Primul scenariu presupune ca Guvernul să poată schimba prin Ordonanță structura Guvernului, fără cele două ministere care au rămas fără ministru. În acel moment, se schimbă structura Guvernului. În acest caz, Constituția nu e clară dacă coaliția de guvernare trebuie să treacă prin Parlament doar în cazul unei propuneri de remaniere sau dacă nu se mai face vreo propunere de remaniere, dă OUG și schimbă structura Guvernului.

- A doua variantă este aceea în care Opoziția să poată susține că s-a schimbat structura sau compoziția politică a Guvernului și poate să ceară un vot în Parlament. În contextul în care partidul lui Victor Ponta se întărește în Parlament, e un motiv de presiune pe PSD, pentru că vor începe jocurile de culise din Parlament, existând riscul ca Guvernul să pice în întregimea sa. În această situație, de reconfigurare a taberelor, toată soarta politică a României ar putea sta, din nou, în mâinile lui Klaus Iohannis.  Dacă se schimbă majoritatea parlamentară și Guvernul pică în Parlament, vor fi iar negocieri cu privire la noul premier. 

”PSD e principalul vinovat”

Avocatul Lucian Bolcaș afirmă, pentru DCNews, tot la nivel de scenariu, că: ”Este o situație atât de absurdă încât nici măcar cei care au conceput variantele constituționale ale menținerii funcționării statului nu le-au putut concepe. Sigur că se urmărește instaurea unei dictaturi prezidențiale, fără niciun fel de discuție. Se ajunge aici din cauza slăbiciunii inadmisibile politice a PSD-ului. Dacă se întâmplă ceva care va șubrezi instituțiile statului român, PSD e principalul vinovat. În ceea ce privește soluțiile, Guvernul nu mai are doi miniștri, din punct de vedere constituțional, expirarea vacantării postului echivalează cu o demitere a lor. E necesar să se analizeze o multitudine de aspecte: ”prin lipsa a doi miniștri a unui partid se schimbă configurația politică a Guvernului?”, ”numirea unor noi miniștri se poate face prin simplul decret sau e necesară aprobarea Parlamentului?””. 

Avocatul a mai precizat că ”la primele refuzuri ale lui Iohannis, trebuia declanșat mecanismul de suspendare a sa. Calculele politice absolut greșite, teama de ceea ce se va putea întâmpla în viitor, lipsa de forță politică a PSD au condus la această situație. În momentul în care Iohannis a refuzat numirile propuse, în pofida deciziilor CCR și PSD a decis să schimbe miniștri, am spus și susțin că este momentul în care s-a declanșat un factor extraordinar de periculos împotriva construcției statale democratice”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel