Grecia, DECIZIE de ultimă oră. Atenție români! NOI MĂSURI la intrarea și ieșirea din țară

Grecia impune noi măsuri celor care intră sau ies din țară, în contextul pandemiei de COVID-19

Grecia anunță noi măsuri în contextul pandemiei de COVID-19, astfel că, de marți, toate persoanele sunt obligate să completeze formularul PLF și să prezinte un test PCR înainte de intrarea în țară. ȘI cei care pleacă din Grecia trebuie să completeze formularul, cu excepția turiștilor.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că autoritățile elene au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare în Grecia, în contextul pandemiei de COVID-19.

Formular obligatoriu. Test PCR obligatoriu

Astfel, începând de marți, toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligația să completeze formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de țara din care sosesc.

De asemenea, începând de miercuri, toate persoanele care intră în Republica Elenă, indiferent de țara din care sosesc sau de mijlocul de transport folosit, sunt obligate să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru COVID-19, care să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei.

„Totodată, începând cu data de 10 noiembrie, obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) se aplică și tuturor persoanelor care părăsesc teritoriul Republicii Elene, indiferent de destinație. Sunt exceptați de la această obligație turiștii care părăsesc Grecia, ca urmare a finalizării sejurului”, arată MAE.

MAE, anunț pentru români

MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate și de a respecta cu strictețe măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +302106774035 sau al Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro/, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel