Gheorghiţă: România, prima țară din UE care vaccinează copii

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

„Așa știm și noi”, a spus miercuri Valeriu Gheorghiță, întrebat dacă poate să confirme faptul că România este prima țară din Uniunea Europeană care vaccinează copiii.

„Așa știm și noi, știu că Polonia în 7 iunie va demara campania de vaccinare și pentru această grupă de vârstă, însă aici există diferențe de strategie de la o țară la alta. Știm foarte bine că în multe alte țări europene strategia de vaccinare s-a bazat pe includerea progresivă a anumitor grupe de vârstă, dar sunt incluși de pildă copiii care au afecțiuni cronice, încă din acest moment”, a răspuns coordonatorul campaniei de vaccinare, unei întrebări din partea jurnaliștilor.

El a precizat însă că accesul liber la vaccinare este într-adevăr condiționat de criteriul de vârstă în foarte multe țări europene.

Valeriu Gheorghiță a participat miercuri la inaugurarea unui centru de vaccinare pentru copii într-un parc din Sectorul 4 al Capitalei. Acesta este destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.

Serul folosit pentru imunizarea adolescenților este cel produs de Pfizer-BionTech, aprobat zilele trecute de Agenția Europeană a Medicamentului.

164 de cazuri noi de Covid și 62 de decese, raportate în ultima zi

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri că în ultimele 24 de ore au fost raportate în România 164 de noi cazuri de Covid și 62 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus.

Potrivit GCS, până miercuri, în România, au fost confirmate 1.078.142 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.040.869 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 164 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 45 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până miercuri, 30.415 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 62 de decese (35 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor,Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș și Municipiul București.

26 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel