Garduri de separare în supermarket. ISU a luat măsuri împotriva centrelor comerciale

Sursă foto: Captură Video
Sursă foto: Captură Video

ISU a început să ia măsuri împotriva centrelor comerciale care au instalat garduri de separare pentru cetățenii cu certificat verde și cei fără certificat verde.

Societatea comercială din municipiul Giurgiu care a montat separatoare mobile în incinta spaţiului comercial pentru separarea fluxului clienţilor a primit o amendă în sumă de o mie de lei din partea ISU pentru că astfel este redusă lăţimea căii de evacuare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

"Având în vedere apariţia în spaţiul public a unor imagini şi comentarii referitoare la montarea unor separatoare mobile în incinta unui centru comercial din municipiul Giurgiu, instituţia noastră s-a autosesizat şi specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au executat un control la societatea comercială în cauză. Aceştia au constatat faptul că uşa glisantă şi calea de evacuare nu sunt păstrate libere şi în stare de utilizare la parametrii la care au fost proiectate şi realizate, astfel încât să asigure condiţiile de evacuare. Pe calea principală de evacuare este montat un gard despărţitor din panouri de plasă care separă fluxurile de clienţi, reducând lăţimea căii de evacuare, iar în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, evacuarea nu poate fi efectuată la parametrii normali", se arată într-un comunicat de presă, emis joi de ISU Giurgiu.

Sancţiunea contravenţională a fost aplicată conform prevederilor H.G. nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi are o valoare de o mie de lei.

În spaţiul public au apărut imagini şi informaţii cu privire la faptul că firma în cauză ar fi montat garduri în incinta spaţiului comercial pentru a separa fluxurile de clienţi vaccinaţi de cei nevaccinaţi., scrie Agerpres 

ISU a luat măsuri și la Sibiu

Patru supermarketuri din municipiul Sibiu şi comuna Şelimbăr au îndepărtat, joi, gardurile pe care le montaseră în interior, pentru a separa clienţii cu certificat verde de cei care nu au acest document, după ce pompierii au atras atenţia că aceste separatoare metalice îngreunează evacuarea oamenilor, în caz de incendiu, potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

"Având în vedere numeroasele sesizări şi apariţia în spaţiul public a unor imagini referitoare la montarea unor separatoare (garduri) mobile în patru supermarketuri aflate în municipiul Sibiu şi localitatea Şelimbăr, vă informăm că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Cpt. Dumitru Croitoru' al judeţului Sibiu a dispus o acţiune de verificare a celor sesizate. Astfel, specialişti din Inspecţia de Prevenire au efectuat în cursul zilei de astăzi patru controale tematice în care a fost verificată exclusiv menţinerea căilor de evacuare libere şi în stare de utilizare la parametri la care au fost proiectate şi realizate în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor. De asemenea, vă informăm că pe perioada controalelor, neregulile privind reducerea dimensiunilor/blocarea căilor de evacuare au fost înlăturate cu celeritate. Nu au fost aplicate sancţiuni", se arată în comunicatul ISU Sibiu.

Spre exemplu, în spaţiul unde funcţionează centrul comercial Kaufland în comuna Şelimbăr, accesul până astăzi se făcea cu certificat verde pentru cei care cumpărau de la ceilalţi operatori economici, printre care şi o farmacie, iar cei care doreau să intre doar în supermarket nu aveau nevoie să facă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală. În mijlocul galeriei comerciale, cei de la Kaufland amplasaseră un gard metalic, acoperit cu folie de plastic, care separa hipermarketul de restul afacerilor din acest spaţiu, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel