Gabriel Leș, de Ziua Aviației: Forțele Aeriene au un trecut măreț, dar și un prezent demn de laudă

Gabriel Les
Gabriel Les

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a spus în discursul său cu prilejul Zilei Aviației, că Forțele Aeriene au un trecut măreț și un prezent demn de laudă, afirmând „cu tărie” că România se prezintă ca un factor de securitate, control şi stabilitate a spaţiului aerian în regiunea Mării Negre.

„Forțele Aeriene au un trecut măreț, dar și un prezent demn de laudă. Deţinerea de către România, în prima jumătate a acestui an, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene a fost un succes, la care şi-au adus semnificativ contribuţia şi Forţele Aeriene Române. În acest sens, doresc să evidenţiez rezultatele participării dumneavoastră la activităţile derulate în cadrul Președinției Române, dintre care aş aminti cele mai importante momente - Summit-ul de la Sibiu, Exerciţiul European Spartan 2019 şi Conferinţa comandanţilor Academiilor Forţelor Aeriene din Europa”, a spus ministrul Gabriel Leș, de ziua Aviației Române.

Ministrul Apărării a menționat și misiunile umanitare la care militarii participă, Leș subliniind că le mulțumește pentru promptitudinea de care au dat dovadă: „Ştiu că sunt misiuni dificile, contra cronometru, iar personalul de specialitate (piloţi, mecanici de bord, medici şi asistenţi) precum și aeronava trebuie să fie pregătite într-un timp foarte scurt”.

"Forţele Aeriene Române parcurg în prezent un amplu proces de modernizare"

Forţele Aeriene Române parcurg în prezent un amplu proces de modernizare şi operaţionalizare, de consolidare a capacităţii de luptă a structurilor şi dezvoltare de noi capabilităţi, mai arată discursul lui Leș.

„Demersul este cu atât mai important cu cât asistăm la o creștere accelerată a provocărilor în regiunea Mării Negre, iar responsabilitatea României este majoră, având în vedere poziția strategică pe flancul estic al Alianței. Aşa cum am spus în numeroase rânduri, instituţia pe care o conduc îşi continuă angajamentul de consolidare a capabilităţilor aviaţiei de vânătoare, prin iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale, după aprobarea Parlamentului, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie pentru un pachet de încă cinci avioane de la Guvernul Republicii Portugheze şi a pachetului de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii. Aeronavele sunt necesare continuării procesului de realizare graduală a Capabilităţii Operaţionale Aeriene Critice. Consider că acest fapt, alături de achiziţia sistemelor Patriot destinate apărării antiaeriane şi dotarea radiolocaţiei cu radare moderne asigură o capacitate modernă de apărare a spaţiului aerian al României şi al NATO, complet interoperabilă cu sistemele similare ale aliaţilor noştri. ”, a mai spus Gabriel Leș.

"România, factor de securitate"

România se prezintă ca un factor de securitate, control și stabilitate a spațiului aerian în regiunea Mării Negre, a punctat ministrul. „Mai mult decât atât, afirm cu tărie că România se prezintă astăzi ca un factor de securitate, control şi stabilitate a spaţiului aerian în regiunea Mării Negre, prin executarea serviciului Poliţie Aeriană Întărită efectuat sub comanda NATO alături de structuri militare specializate ale statelor aliate. Doresc să amintesc aici sprijinul important acordat de către Italia, Canada şi Marea Britanie”, mai spune Gabriel Leș.

„Dragi aviatori, aţi avut o primă jumătate de an foarte bogată în misiuni şi activităţi dintre cele mai complexe, aţi contribuit la salvarea de vieţi omeneşti, prin misiunile umanitare desfăşurate, aţi sprijinit autorităţile locale, prin participarea la organizarea unor evenimente de importanţă majoră pentru România, aţi participat la numeroase exerciţii şi demonstraţii aeriene, toate acestea în timp ce aţi supravegheat, fără încetare, spaţiul aerian românesc şi aliat. Nu-mi rămâne decât să vă mulţumesc pentru dedicare şi să vă îndemn să continuaţi acest efort constant, contribuind astfel nemijlocit la consolidarea imaginii României ca pilon de stabilitate în flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice”, se mai arată în discursul citat.

Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sâmbătă, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piaţa Aviatorilor, sa desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori.

Pe timpul ceremoniei au evoluat aproximativ 25 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, IAR-99 Standard, C-27J Spartan şi IAR-330 Puma aparţinând Forţelor Aeriene Române, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, şase elicoptere tip EC-135 şi Mi-17 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, trei elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii şi cinci aeronave tip Extra 300 aparţinând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel