Franța a raportat un record de peste 100.000 de noi cazuri de coronavirus, în condițiile în care președintele Emmanuel Macron analizează măsurile de limitare a tulpinii Omicron.
Cazurile COVID-19 au totalizat un număr de 104.611 sâmbătă, potrivit datelor de la biroul de sănătate publică, depășind cele 94.124 de infecții înregistrate în ziua precedentă.
Guvernul intenționează să instituie un sistem care să ceară ca oamenii să fie complet vaccinați pentru a intra în baruri, restaurante și spații culturale începând cu luna ianuarie, a declarat marți purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal.
Ministrul Sănătății, Olivier Veran, a prezis la începutul acestei săptămâni că tulpina Omicron va deveni dominantă în Franța în perioada dintre Crăciun și Anul Nou. Omicron a dus, de asemenea, cazurile la recorduri în Marea Britanie și Italia.
Potrivit GCS, până duminică, în România au fost înregistrate 1.802.745 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 10.888 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.732.591 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 349 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 19 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 24 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până duminică, 58.551 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 15 decese (5 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Caraș-Severin, Călărași, Gorj, Harghita, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Vaslui și Vâlcea.
Dintre cele 15 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 ani.
14 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a înregistrat comorbidități. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Toți pacienții decedați erau nevaccinați.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.379. Dintre acestea, 443 sunt internate la ATI. Dintre cei 443 de pacienți internați la ATI, 42 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 49 sunt minori, 45 fiind internați în secții și 4 la ATI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu