"Kievul ar spune 'daţi-ne aderarea la NATO'. Franţa şi Germania nu vor accepta", susține fostul ministru britanic al apărării ce avertizează despre îngheţarea războiului

Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

Ben Wallace, fost ministru al apărării britanic, a subliniat pericolele sugestiilor de a îngheţa conflictul din Ucraina într-un interviu ce abordează perspectivele acestui război cu Rusia.
 
 

Recent, un lider de frunte al partidului social-democrat din Germania, aflat la putere în prezent, a propus ideea de "înghețare" a conflictului din Ucraina.

"În 2014 au îngheţat conflictul şi Ucraina a avut 18.000 de soldaţi ucişi pe linia frontului între 2014 şi invazie", a declarat Ben Wallace într-un interviu pentru dpa.

"Rusia s-ar reînarma, s-ar reechipa şi ar face ce a făcut după 2014. Şi s-ar întoarce mai târziu", a adăugat el.

"Franţa şi Germania nu vor accepta niciodată asta"

"Aşadar, problema cu îngheţarea este că ar trebui s-o garantezi", a afirmat Ben Wallace. A remarcat însă că Ucraina s-ar putea să nu fie de acord, având în vedere că în trecut Regatul Unit, SUA și Franța au încercat să ofere asigurări că vor continua să sprijine Kievul.

"Aşa că, dacă eşti ucrainean, ai avea încredere în garanţiile noastre în acest moment? Şi ce ar trebui să dăm Ucrainei pentru a o convinge să îngheţe (războiul)? (...) Ar putea spune: "daţi-ne aderarea la NATO", a completat fostul ministru al apărării din Marea Britanie.

"Franţa şi Germania nu vor accepta niciodată asta. Nu vreau să intru în speculaţii privind care ar trebui să fie acordul. Ţine de Ucraina să decidă, ei sunt cei care au pierdut mii de oameni. Şi ei sunt cei care luptă pentru noi acum. Nu noi luptăm", a afirmat Ben Wallace.

"Cred că nici Rusia nu ar accepta asta. Adică Rusia ar spune nu, dar, în cele din urmă, ar trebui să aducem Rusia într-o poziţie în care să ştie că are ceva de pierdut", a concluzionat Ben Wallace, fostul ministru al apărării din Marea Britanie, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel