Focar de hepatită A în Alba, sursa infecției este APA

Focar de hepatită de tip A, cu şapte cazuri confirmate şi trei suspecte, într-o comunitate vulnerabilă din comuna Unirea, județul Alba. Pacienții au fost internați, cei mai mulți, la Spitalul din Aiud. Câțiva dintre ei s-au vindecat deja și au fost externați. Sursa infecției este apa din două cișmele.

Cu o singură excepţie, toate cazurile au fost înregistrate în rândul minorilor, din care şase la grupa de vârstă 5-9 ani, iar trei la cea între 10 şi 14 ani. Şapte cazuri au fost confirmate serologic, iar în cazul celorlalte trei analizele sunt în lucru, menţionează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, instituţie care a demarat o anchetă epidemiologică. Toţi bolnavii sunt internați.

Ancheta epidemiologică, declanșată

„Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a intervenit, cu promptitudine, la sfârșitul lunii iulie, odată cu apariția primelor două cazuri de hepatită, iar personalul de specialitate (medic epidemiolog, asistenți igienă și asistenți comunitari) din cadrul instituției s-a deplasat în comunitate pentru a lua toate măsurile care se impun, cu scopul de a limita cât mai mult extinderea focarului", informează reprezentanții instituției.

DSP Alba precizează și că medicul de familie din comuna Unirea a stabilit contacţii, respectiv „persoanele care au avut legături directe cu bolnavii, pe care îi supraveghează clinic şi prin examen de urină, pe perioada maximă de incubaţie a bolii".

Apa este sursa infecției

De asemenea, au fost verificate toate sursele de apă din localitate și, în urma analizelor de laborator, s-a stabilit că apa care curge de la două cișmele, situate pe strada unde au apărut aceste cazuri, nu îndeplinește parametrii microbiologici. „S-a interzis consumul acesteia și s-a recomandat consumul apei distribuite de operatorul regional, care întrunește parametrii de potabilitate. DSP Alba, în colaborare cu reprezentanții primăriei Unirea, efectuează acțiuni de dezinfecție și igienizare în cartierul în care au apărut aceste cazuri. De asemenea, se asigură o sursă potabilă de apă, iar bazinul de apă al celor două cișmele va fi dezinfectat".

Câțiva pacienți vindecați deja

Totodată, DSP Alba a dispus dezinfectarea latrinelor, iar personalul de specialitate a informat comunitatea cum poate preveni apariția și răspândirea hepatitei virale acute de tip A, boală cu transmitere fecală orală.

Toate cazurile au fost internate în spitale, majoritatea la Aiud. O parte dintre pacienți s-au vindecat și au fost externați.

Evoluția cazurilor este, în continuare, atent monitorizată, prin personalul DSP, asistența medicală comunitară și medicul de familie.

Ce simptome are hepatita A

Simptomatologia hepatitei virale A variază de la ușoară până la severă și are o durata de la două săptămâni la câteva luni. Infecția cu VHA rareori produce hepatită fulminantă și insuficiență hepatică. Imunitatea după infecție este pe tot parcursul vieții.

Simptomatologia hepatitei A este dificil de diferențiat față de celelalte tipuri de hepatite virale acute. Boala are de obicei un debut brusc cu febră, stare generală de rău, anorexie, greața, disconfort abdominal, icter și urină hipercromă. Simptomatologia clinică, de obicei, nu durează mai mult de 2 luni, cu toate că la 10% -15% din persoane, semnele și simptomele se pot prelungi până la 6 luni.

Apariția simptomatologiei de infecție cu HVA este direct legata de vârstă. La copiii cu vârsta mai mică de 6 ani, cele mai multe infecții sunt asimptomatice (70%). La adulți și copii cu vârsta peste 6 ani, infecția este de obicei simptomatică, icterul apărând la peste 70% dintre pacienți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel