Focar de COVID-19 la o mănăstire din Vrancea. 14 din 17 măicuțe sunt infectate

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Aproape toate măicuțele de la o mănăstire din Vrancea s-au îmbolnăvit de COVID-19. 

Un focar de COVID-19 a fost confirmat la Mănăstirea Dălhăuţi din comuna Cîrligele, unde 14 din cele 17 măicuţe au fost depistate pozitiv, a informat, marţi, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, scrie Agerpres. 

"Un focar de COVID-19 a fost confirmat la un aşezământ religios din judeţul Vrancea, cu 14 persoane pozitive. Persoanele respective au fost izolate şi urmează tratament de specialitate. Până în prezent, niciuna dintre persoanele infectate nu a avut nevoie de spitalizare", a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu.

A crescut rata de incidență COVID



Din cauza acestui focar, rata de incidenţă în comuna Cîrligele a ajuns, marţi, la 7,97 de cazuri la mia de locuitori.

Potrivit DSP Vrancea, un alt focar se înregistrează la Penitenciarul Focşani, unde cinci persoane din rândul angajaţilor sunt pozitive, acestea fiind în izolare la domiciliu.

În prezent, în Vrancea sunt confirmate pozitiv 1.996 de persoane, iar rata de infectare cu COVID-19 în judeţ a ajuns la 5,13 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă.

Peste 8.000 de noi infectări

Până astăzi, 2 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.666.097 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.636 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.429.157 de pacienți au fost declarați vindecați.

Conform ultimelor datem au fost înregistrate 11.073 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 160 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Până astăzi, 48.664 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.11.2021 (10:00) – 02.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 591 de decese (279 bărbați și 312 femei), din care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.987. Dintre acestea, 1.876 sunt internate la ATI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel