EXCLUSIV  Fază TARE la supermarket în pandemie. ”Nu mi-a venit să cred unde s-a ajuns”

Un cititor DC News ne-a semnalat o situație de la un magazin Carrefour din cartierul Militari. Acesta ne-a scris pe adresa redacției ce a pățit la supermarket.

”Vreau să vă semnalez o situație cu care m-am confruntat la un magazin de cartier din Militari, București. Am vrut să intru, mi-am pus masca și, la intrare, era paznicul cu termometrul în mână. M-am dus spre el și mi-a făcut semn să trec.

L-am întrebat dacă nu-mi măsoară temperatura și mi-a zis că nu. ”Mergeți, mergeți, că nu-i nicio problemă!”, mi-a spus. Am intrat așa pentru că eu oricum îmi măsor temperatura înainte de a pleca de acasă și eram în regulă. Aveam și mască și oricum fac tot ce ține de mine pentru a mă proteja.

Mai departe... am rămas surprins neplăcut când am văzut un angajat care aranja anumite produse pe raft a strănutat și, evident, avea masca sub nas. Practic a strănutat pe respectivele produse, iar apoi, vine cumpărătorul și le ia. Nu mi-a venit să cred unde s-a ajuns. Suntem inconștienți și uităm că trăim în pandemie... fie că vrem, fie că nu. Acestea fiind zise... eu nu înțeleg câteva lucruri. 

Magazinele au camere de supravegheat. Deci nu putem să spunem că șefii acestor magazine nu știu că angajații nu respectă regulile în privința coronavirusului. De ce nu-i sancționează? Se bucură că oamenii vin și cumpără de la ei, dar când vine vorba de sănătatea noastră... închid ochii. Mai departe, întreb de ce autoritățile nu îi amendează? Noi, clienții, suntem obligați să respectăm regulile, dar angajații au statut privilegiat și ne strănută pe produse, având masca sub nas. Este aberant ce se întâmplă și nimeni nu face nimic. Cazurile de coronavirus cresc, am revenit la numărul din starea de urgență, și nimeni nu face nimic...”, a scris cititorul pe adresa redacției DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel