Cercetătorii Universităţii din Washington au constatat recent că 30% dintre pacienţi au declarat simptome o perioadă de până la nouă luni, a spus Fauci reporterilor în timpul unui birefing la Casa Albă.
Între aceste simptome se află oboseală, dificultăţi de respiraţie, tulburări de somn şi altele, pe parcursul multor luni.
Simptomele ”COVID-19 de lungă durată”, numite de cercetători Sechele post-acute ale coronavirusului (Post-Acute Sequelae of COVID-19 sau PASC) pot apărea ”cu mult după” infectare, iar gravitatea poate varia de la uşoară la ”incapacitate”, a mai spus Fauci, care este şi director al Institutului Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii.
”Magnitudinea problemei nu este cunoscută pe deplin”, a explicat acesta, adăugând că PASC a fost observată la persoane care nu au avut nevoie spitalizare şi la oameni care au avut simptome care nu au făcut parte din infecţia iniţială, precizează Deschide.md.