Simona Halep este una dintre cele mai bogate sportive din România, însă afacerile familiei sale sunt în impas.
Anul acesta, tatăl tenismenei şi-a lichidat una dintre firmele pe care le deţinea, iar o alta înregistrează pierderi, scrie ziarulring.ro.
Tenisul a trezit întotdeauna interesul tinerilor, dar, fiind un sport costisitor, numărul celor care îl practică este destul de redus. De probleme financiare s-a lovit şi Simona Halep în urmă cu câţiva ani, atunci când tatăl său a fost nevoit să îşi înstrăineze afacerile pentru a putea suporta cheltuielile cu turneele fiicei sale.
Simona s-a dovedit însă cea mai bună investiţie a sa, ajungând, în acest moment, la o avere considerabilă. Succesul tenismenei nu se răsfrânge însă şi asupra afacerilor actuale ale familiei. "H. NICOLAS", firma familiei Halep ce avea ca obiect de activitate tăbăcirea şi finisarea pieilor, precum şi prepararea şi vopsirea blănurilor, a fost radiată, în luna martie a acestui an, din cauza productivităţii scăzute.
Nici firma de produse lactate, pe care Stere Halep a vândut-o pentru a putea susţine cheltuielile Simonei şi pe care a recuperat-o ulterior, nu merge prea bine. Aceasta a înregistrat, în ultimul an fiscal, pierderi de aproape 10.000 de euro, deşi în anii din urmă activitatea a fost destul de profitabilă, conform datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
Firme denumite după copii
Denumirile celor două firme ale lui Stere Halep îşi au originea în numele celor doi copii. "H. NICOLAS", pe care a închis-o anul acesta, vine de la numele băiatului său cel mare, Nicu, iar firma de lapte şi brânzeturi, "Lacto Mony", de la numele de alint al Simonei. Simona Halep apare şi ea în registrele Ministerului Finanţelor, fiind nevoită să se înregistreze ca persoană fizică autorizată în urma contractelor de publicitate semnate în acest an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu