Facebook și Instagram anunță măsuri de teama blocării internetului

Facebook va reduce calitatea streamingului video pe platforma sa şi pe Instagram în Europa, devenind astfel cel mai recent gigant american din industria noilor tehnologii care răspunde apelului UE de a preveni o eventuală blocare a internetului, în contextul în care mii de angajaţi lucrează de acasă în această perioadă din cauza epidemiei de coronavirus, informează Reuters.

Săptămâna trecută, companiile Netflix, YouTube (platformă deţinută de Alphabet Inc), Amazon şi Disney au anunţat că vor reduce şi ele calitatea video pe platformele lor de streaming.

Comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Thierry Breton, a îndemnat platformele de streaming să îşi elibereze benzile de transmisie online pentru a difuza informaţii care să vizeze sfaturi medicale şi măsuri de distanţare socială, adresate copiilor aflaţi acasă după închiderea şcolilor.

Deşi operatorii europeni de telecomunicaţii au precizat că reţelele lor au făcut faţă până acum creşterii traficului de date online, există totuşi anumite îngrijorări legate de o posibilă congestionare a internetului, întrucât tot mai mulţi angajaţi lucrează în regim de telemuncă.

Decizia anunţată de Facebook va rămâne în vigoare atât timp cât îngrijorările legate de blocarea internetului vor continua să existe, a precizat un reprezentant al companiei americane.

Atât Netflix, cât şi YouTube, au anunţat că vor reduce calitatea video de pe platformele lor pentru 30 de zile, în timp ce Disney a precizat că va scădea capacitatea de utilizare a benzii sale de emisie online cu cel puţin 25% în toate ţările din Europa în care va fi lansată platforma sa de streaming, Disney+. Conţinuturile difuzate în streaming video reprezintă în anumite perioade două treimi din traficul online difuzat de reţelele fixe şi mobile, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel