Expert american: Pregătiri pentru al doilea val al epidemiei. Când poate apărea

Experții vorbesc despre un al doilea val de coronavirus, după ce va trece perioada caldă.

Oamenii de ştiinţă şi experţii speră ca noul coronavirus să fie asemănător cu virusul gripal, adică vremea caldă să îi oprească răspândirea. Astfel, savanţii să aibă timp să găsească un vaccin. Experţii vorbesc despre un "al doilea val" al epidemiei de coronavirus.

Vorbim, în acest caz, de un virus respirator, iar acest tip de viruşi ne dau mereu bătăi de cap în timpul sezonului rece, din motive evidente", a declarat, pentru CNN, Nelson Michael, medic specialist în boli infecţioase al armatei americane.

Tendinţa de a acţiona sezonier


Peste 100 de infecţii cu COVID-19 au fost confirmate în Singapore, o ţară cu temperaturi ridicate. Zeci de alte infecţii au fost raportate şi în ţări precum Brazilia, Argentina şi Australia, unde este cald. Acestea sunt dovezi că, totuşi, virusului îi prieşte vremea caldă.

Gripa obişnuită şi alţi coronaviruşi cunoscuţi, au tendinţa de a acţiona sezonier, cu epidemii care ating apogeul în lunile de iarnă, în emisfera nordică. Cu toate acestea, nu ştim dacă şi Covid-19 va urma aceeaşi tendinţă", a spus Brittany Kmush, expert în sănătate publică la Universitatea Syracuse din New York.

Coronavirusul este cel puţin la fel de infecţios precum virusul gripal şi se transmite foarte uşor. Diferenţa este că, în acest moment, nu există vaccin sau vreun tratament de vindecare. Comparativ cu gripa sezonieră, cu o rată a mortalităţii de 0,1%, noul coronavirus are o rată a mortalităţii, la nivel mondial, de 3,4%, conform directorului OMS, citat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel