Europarlamentare 2019. Arad: Doar cinci străini din spaţiul UE şi-au exprimat intenţia de a vota pe listele speciale

Doar cinci cetăţeni străini din ţări ale Uniunii Europene, stabiliţi în judeţul Arad, şi-au exprimat intenţia de a vota la alegerile europarlamentare, înscriindu-se pe listele electorale speciale în urma unor solicitări adresate primăriilor din localităţile de domiciliu.

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Arad au declarat, pentru AGERPRES, că doi dintre cetăţenii comunitari înscrişi pe listele speciale pentru a participa la vot sunt din municipiul Arad, iar trei sunt din localităţile Ghioroc, Macea şi Ineu.

Conform reglementărilor legale, cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România (cetăţenii comunitari) şi care s-au înscris în lista electorală specială pentru alegerea membrilor în Parlamentul European pot vota doar la alegerile europarlamentare, nu şi la referendum. Pentru a vota la alegerile europene, cetăţenii UE s-au putut înregistra cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. Înregistrarea pe lista electorală specială s-a făcut printr-o cerere adresată primăriei localităţii de domiciliu.

Cetăţenii comunitari nu sunt obligaţi să voteze dacă au solicitat înscrierea pe lista electorală specială, iar cei care părăsesc România nu trebuie să ceară eliminarea de pe listă. La nivel judeţean, pe listele permanente sunt înscrise 389.205 de persoane cu drept de vot, pentru care au fost organizate 437 secţii de votare, dintre care 115 în municipiul Arad. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel