Elon Musk ar urma să devină tată. Iubita sa ar fi gravidă

Florin Răvdan / 09 ian 2020 / 10:52

Miliardarul american Elon Musk ar urma să devină tată, după ce cântăreaţa canadiană Grimes, iubita sa, a indicat că ar fi gravidă. 

Într-o fotografie publicată de Claire Boucher - cunoscută sub pseudonimul Grimes - pe Instagram, aceasta apare topless, având pe abdomen un desen cu un făt. În timp ce fanii se întrebau dacă a vrut să anunțe că este însărcinată, Instagram a eliminat fotografia, pentru că a încălcat politica platformei privind nuditatea, potrivit The Verge.

Ulterior, Grimes a publicat o versiune editată a fotografiei și textul "Cenzurată de insta haha - aproape că scăpasem".
Fotografia necenzurată a fost păstrată, însă, pe contul ei de Twitter, platforma de micro-blogging având o politică mai relaxată privind nuditatea, scrie Mediafax. 

Zvonul nu este confirmat oficial 


Răspunzând unui comentariu pe Instagram, Grimes a scris: "Să fii însărcinată înseamnă să ai o stare de spirit sălbatică și războinică". Cântăreața nu a confirmat, totuși, că ar fi însărcinată.

Potrivit unor surse, aceasta ar fi modalitatea prin care Grimes și-ar anunța un nou album, "Miss Anthropocene", programat pentru lansare pe 21 februarie. Grimes, în vârstă de 31 de ani, și Musk, în vârstă de 48 de ani, au o relație din 2018.

Elon Musk are, în prezent, cinci copii cu fosta soție, scriitoarea canadiană Justine Wilson, cu care s-a căsătorit în 2000 și de care s-a separat în 2008. După ce primul lor copil a murit la vârsta de zece săptămâni, foștii soți au avut gemeni și tripleți cu ajutorul fertilizării in vitro.