DSP, scenariu prin care nu ar trebui să treacă niciun copil

Coordonatorul DSP Bucureşti, generalul în rezervă Ionel Oprea, a cerut spitalelor de pediatrie să comunice urgent ce capacitate de locuri au pentru copiii infectaţi cu SARS COV 2.

Coordonatorul DSP Bucureşti spune că a cerut spitalelor de pediatrie din Capitală să îşi evalueze numărul de locuri pentru cazurile pediatrice de Covid-19 care vor apărea în toamnă.

Practic, spitalele ar avea la dispoziţie numai două săptămâni să-şi reorganizeze spaţiile şi paturile disponibile. Va fi o misiune grea, pentru că în spitalele mari de pediatrie din Capitală ajung cazuri din întreaga ţară.

La începutul acestei săptămâni, în cele două spitale de boli infecţioase din Capitală, Victor Babeş şi Matei Balş erau doar 12 locuri disponibile pentru copii, aşa că presiunea pe spitalele de pediatrie ar putea fi foarte mare.

Generalul Ionel Oprea ia în calcul şi folosirea unor unităţi sanitare modulare, în cazul în care capacitatea spitalelor de pediatrie va fi depăşită.

„Problema e să ştiţi în principal de resurse umane, de personal, acolo va fi greu, pentru că dacă toate unităţile sanitare au un grad ridicat de solicitare este greu să disponibilizezi resursă umană şi pentru acele extensii. Le-am cerut (managerilor - n.r.) să prezinte o situaţie, dânşii îşi evaluează oferta, posibilităţile, trebuie să asigure şi patologia obişnuită, non-Covid, nu? În funcţie de creşterea acestui număr de îmbolnăviri pe zi trebuie să ştim cum reacţionăm”, spune Oprea, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel