Dragnea, discurs DISTRUGĂTOR pentru Iohannis. Chirieac, reacție

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut un discurs furtunos sâmbătă, la conferinţa judeţeană a social-democraţilor din Caraş-Severin.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a atacat sâmbătă, în discursul susţinut la conferinţa judeţeană a social-democraţilor din Caraş-Severin, pe preşedintele Klaus Iohannis, afirmând că acesta nu a făcut ”absolut nimic” în cei patru ani de mandat care să fi ajutat România sau pe români.

”Ce-a făcut acest domn în România? Ce-a făcut Iohannis patru ani? Este o întrebare atât de simplă: ce a făcut acest om cât a fost preşedinte? Eu nu am găsit un singur lucru, o acţiune, un gest care să fi ajutat România sau pe români, absolut nimic. În schimb am văzut că este deasupra legii. E de notorietate, sunt documente cu case mătrăşite. Dă socoteală? Nu! Zeci de dosare care au fost închise de către acelaşi om în jurul căruia face gardă să nu cumva să fie schimbat de acolo”, a spus Dragnea. El l-a mai criticat pe Iohannis pentru că a blocat activitatea Guvernului prin refuzul de a numi noii miniştri, pentru contestarea legii bugetului de stat pe 2019 la Curtea Constituţională. De asemenea, Dragnea a mai spus că Iohannis vorbeşte ”de rău” România în exterior, în întâlnirile cu oficialii străini.

Discurs de candidat la prezidențiale

Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut un scurt comentariu după discursul lui Liviu Dragnea.

"Este un discurs de candidat la președinție. Da, cred că va candida, este președintele PSD și, în mod firesc, președintele PSD, cel mai mare partid din România, este și candidatul partidului la prezidențiale. A avut un discurs bazat pe fapte reale. De un an, Klaus Iohannis se află în grevă prezidențială. Ultima manifestare a acestei greve prezidențiale este atacarea bugetului la CCR", a zis Bogdan Chirieac la Antena 3 în emisiunea Mihaelei Bârzilă.

"Da, în acest moment, Liviu Dragnea punctează", a mai spus Bogdan Chirieac.

VEZI ȘI: Lovitură pentru Kovesi. Proiect scos abia acum de la frigider: Criza desemnării procurorului șef european ca oportunitate


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel