Dr. Virgil Musta: "Acest al patrulea val este al persoanelor nevaccinate!". Previziune sumbră pentru următoarele zile

Dr. Virgil Musta: Acest al patrulea val este al persoanelor nevaccinate!
Dr. Virgil Musta: Acest al patrulea val este al persoanelor nevaccinate!

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a explicat la ce risc se expun persoanele nevaccinate odată cu debutul valului 4 al pandemiei, dominat de varianta Delta a coronavirusului. 

Medicul Virgil Musta susține că la persoanele nevaccinate riscul de a face o formă gravă a bolii este de 100 de ori mai mare. În schimb, rata celor vaccinați care ajung la Terapie Intensivă este una foarte scăzută. Musta a precizat că, analizând evoluția cazurilor Covid-19 din ultima perioadă, se așteaptă să urmeze o creștere exponențială a acestora în România.

”Ne așteptam la această creștere, pentru că în Europa de Vest, deja de o lună, numărul cazurilor deja a crescut foarte mult, se confruntă cu mii și zeci de mii de cazuri și foarte probabil să fi ajuns această situație și la noi în țară. Din cauza contagiozității foarte mari a acestui virus - cu 60% mai mare decât varianta Alfa -  virusul produce îmbolnăviri foarte rapid, ceea ce vedem și noi că numărul de cazuri va crește, și probabil că va crește într-o progresie geometrică în următoarele zile.”, a avertizat Virgil Musta la Digi24.

Exemplul Angliei și al Israelului

”În țările care au un procent foarte mare de vaccinare, cum sunt Anglia, Israel, s-a observat că, deși au un număr foarte mare de infectări, numărul de cazuri severe care necesită Terapie Intensivă este foarte mic, în jur de 0,18%. Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă în țările unde gradul de vaccinare este scăzut. De exemplu, la noi, la Terapie Intensivă locurile sunt ocupate cu forme grave de boală, critice, deși numărul de cazuri nu este foarte, foarte ridicat.”, a subliniat Musta. 

"Acest al patrulea val este al persoanelor nevaccinate"

”Sunt specialiști care spun că acest al patrulea val este al persoanelor nevaccinate. Statisticile arată în felul următor: pentru pacienții care sunt vaccinați, fac forme severe 0,1% și decedează 0,01%. În cazul în care pacienții nu sunt vaccinați, riscul de formă severă este de 10% și de deces de 3-4%, ceea ce este o mare diferență. De aceea, vaccinarea este cea mai eficientă măsură de prevenție.”, a explicat medicul.

Virgil Musta a mai spus că, din păcate, oamenii vor începe să se vaccineze atunci când cineva drag va ajunge la Terapie Intensivă.

”Eu nu cred că este prea târziu să acționăm în acest sens și, în momentul în care numărul cazurilor de Covid-19 va crește, să prindă un număr cât mai mare de persoane vaccinate. Foarte probabil că, din păcate, nu vom asista la o vaccinare rapidă, până când cineva va avea o persoană cunoscută sau pe cineva drag care va ajunge în secția de Terapie Intensivă și atunci lumea se va speria și va exista, sper, un val de vaccinare”, a mai spus medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel