Dr. Valeriu Gheorghiţă, anunţ despre vaccinul COVID-19. "Sperăm să fie luminiţa de la capătul tunelului"

Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare pentru COVID-19

"Vaccinul va ajunge în momentul în care va îndeplini toate standardele siguranţă, de calitate şi de eficienţă ale Agenţiei Europene a Medicamentului. Este cert că nu se va face rabat de la nicio normă de siguranţă, calitate şi eficienţă în cazul acestui vaccin. Sunt date care arată undeva spre sfârşitul lunii decembrie, începutul lunii ianuarie, am putea avea primul vaccin disponibil. Imediat ce acesta va fi aprobat, va fi distribuit în egală măsură în ţările Uniunii Europene.

Comisia Europeană a încheiat contracte cu 5 producători de vaccin diferiţi. Noi trebuie să avem garanţia că vom avea acces, până la final, la cel puţin un tip de vaccin. E posibil să avem simultan două sau trei vaccinuri disponibile, pe baza datelor prezentate de producător", a precizat dr. Gheorghiţă la Sinteza Zilei.

Ce vaccin primeşte România

"Nu avem o certitudine vizavi de faptul că va ajunge un anumit tip de vaccin Vaccinul Pfizer are, într-adevăr, nevoie de aceste condiţii riguroase de păstrare, la -70, -80 de grade dar îşi păstrează stabilitatea stabilitatea timp de 5 zile între +2 şi +8 grade. Aceasta este fereastra optimă pentru efectuarea activităţii propriu-zise de vaccinare, timp în care vaccinul va sta la -80 de grade, în congelatoare pe care vă pot confirma că le avem pe teritoriul ţării. 

Este important că scepticismul, îngrijorarea sunt legitime, pentru că avem acces doar la datele pe care le furnizează producătorul. Atunci când vom avea informaţiile concrete, transparente, furnizate de Agenţia Naţională a Medicamentului, atunci probabil că lucrurile vor sta altfel. Dar în acest moment, faptul că o persoană este sceptică şi că are nevoie este multe informaţii pentru a se decide este firesc. Sperăm să fie luminiţa de la capătul tunelului, speranţa de care ne agăţăm cu toţii şi ne dorim să ne poate întoarce cât mai repede la o viaţă apropiată de normal",.a mai spus medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel