EXCLUSIV  Dr. Simin Florescu, manager Victor Babeș: Începe să fie ca pe front! Ne temem că va fi mai rău decât valul 3, înfiorător de greu

Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS

Medicul Simin Florescu a tras un semnal de alarmă, în exclusivitate pentru DC NEWS și DC NEWS TV, în cadrul dezbaterii "Valul 4 al pandemiei COVID-19: impact, amenințări, soluții".

"Despre gradul de pregătire, eu cred că suntem pregătiți deja cam de doi ani pentru această situație, nu cred că e ceva care să ne surprindă, numai că devine din ce în ce mai greu, nu din cauza unei lipse de pregătire, ci a faptului că numărul de cazuri este mult prea mare față de ceea ce ar fi trebuit să fie dacă oamenii se vaccinau corespunzător.

Într-adevăr, începe să fie ca pe front. Din păcate, începem să vedem și noi lucrul acesta, din nou, și ne temem că va fi mai rău decât în valul trei, valul trei care a fost înfiorător de greu, ținând cont că nu exista altă soluție. Exista doar spitalizare, tratamente de încercare, care acum unele dintre ele sunt înregistrate, altele nu încă, dar niciunul nu are niște rezultate așa fabuloase, să poți să spui că sunt gata, că rezolvă tot", a declarat Simin Florescu, managerul Spitalul Clinic Boli Infecțioase Dr. Victor Babeș, în exclusivitate pentru DC NEWS și DC NEWS TV, în cadrul dezbaterii "Valul 4 al pandemiei COVID-19: impact, amenințări, soluții".

Youtube video image

"Nu e bine să fim ca pe front, încercăm să nu fie ca pe front"

"Deși atunci am avut de-a face cu situații foarte complicate, ne așteptam ca acum să nu fie atât de rău, chiar dacă ne așteptam la un val patru, dar nu ne așteptam să fie atât de rău și atât de mult. Ne temem că va fi și mai rău, mai ales la noi în țară, pentru că avem acest procent important de pacienți nevaccinați, chiar dacă suntem trecuți parțial prin boală, situația asta nu ne asigură o imunitate de lungă durată.

Nu e bine să fim ca pe front, încercăm să nu fie ca pe front din punct de vedere al condițiilor de internare, din punct de vedere al condițiilor de tratament, pentru că dacă am fi realmente ca pe front, ar însemna ca totul să fie la minima subzistență și să asigurăm minimul pentru fiecare.

Ei bine, nu! Noi în spitale încercăm să facem maximul pentru fiecare pacient, din toate punctele de vedere, atât ca și condiții, cât și ca asistență medicală, ca atitudine a noastră.

Aceste condiții de front cred că se referă în primul rând la gradul de urgență și la numărul mare de cazuri simultane. Vreau să cred că numai despre asta e vorba", a completat managerul Spitalului Victor Babeș.

Vezi mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel