Dr. Octavian Jurma, după desemnarea lui Ciucă: Col. dr. Gheorghiță ar fi fost un om mult mai potrivit în fruntea Guvernului

Dr. Octavian Jurma, după desemnarea lui Ciucă: Col. dr. Gheorghiță ar fi fost un om mult mai potrivit în fruntea Guvernului / Foto: Facebook Nicolae Ciucă
Dr. Octavian Jurma, după desemnarea lui Ciucă: Col. dr. Gheorghiță ar fi fost un om mult mai potrivit în fruntea Guvernului / Foto: Facebook Nicolae Ciucă

Medicul Octavian Jurma a vorbit despre desemnarea lui Nicolae Ciucă pentru funcția de premier, în contextul în care noul Guvern va trebui să rezolve criza sanitară.

Cercetătorul Octavian Jurma suține că  are o "reținere" în privința nominalizării lui Nicolae Ciucă pentru funcția de premier al României. Potrivit medicului, "aramata nu este chiar un simbol al diplomației și comunicării de care avem nevoie acum", în contextul crizei sanitare provocate de valul patru al pandemiei. Jurma spune că col. dr. Valeriu Gheorghiță ar fi fost o variantă mai bună pentru a conduce Guvernul acum.

"Iată exprimată elocvent și adevărată mea reținere pentru nominalizarea generalului Ciucă în fruntea guvernului. Avem o situație de criză sanitară în care vedem simultan mutări ale instituțiilor de forță atât împotriva USR cât și în fața populației. Nu mă îndoiesc că domnul general Ciucă este un om de bună credință dar armata nu este chiar un simbol al diplomației și comunicării de care avem nevoie acum. Acest proces cere timp și încredere lucru pe care l-a făcut deja colonelul dr. Gheorghiță. Am însă mari îndoieli în privința bunei credințe a celor care l-au împins pe generalul devenit politician Ciucă în față. Colonelul care a condus campania de vaccinare în vreme de pandemie, ar fi fost un om mult mai potrivit în fruntea unui guvern a cărui sarcina este să rezolve o urgență sanitară, decât un general care a condus campanii militare în vreme de război, a cărui sarcina pare să fie să rezolve o urgență politică. Din păcate, doar luni vom avea toate răspunsurile, iar până luni un român va continuă să moară la fiecare 4 minute, ucis de lipsa de măsuri din ultimele săptămâni.", a scris Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook.

Lista Guvernului Ciucă. Foștii miniștri care ar putea reveni în Executiv și funcția pregătită pentru Cîțu

Florin Cîțu ar putea primi șefia Senatului, după ce nu va mai fi premier. Președintelui PNL i s-au pus mai multe variante pe masă după ce partidul a decis să meargă cu propunerea Nicolae Ciucă la Cotroceni. Cîțu este cel care va negocia și lista miniștrilor care vor face parte din viitorul cabinet, potrivit Realitatea Plus.

Liderii PNL și UDMR, Florin Cîțu și Kelemen Hunor, vor analiza, în prima fază, împărțirea portofoliilor rămase vacante după plecarea miniștrilor USR PLUS, susțin surse politice. Nicolae Ciucă are la dispoziție 10 zile să formeze o majoritate parlamentară. Premierul desemnat trebuie să stabilească miniștrii viitorului Guvern și programul de guvernare. Vezi AICI lista miniștrilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel