Dr. Mihai Soare, şeful ATI Brăila, cere angajarea mai multor medici şi asistente

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Dr. Mihai Soare, şeful secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, a afirmat că este nevoie de mai mult personal medical pentru ca secţia să facă faţă pandemiei. 

”Am făcut față cu greu, am trecut printr-o perioadă dificilă, epuizantă, atât fizic cât și psihic. Personalul medical al secției A.T.I a fost și este în continuare suprasolicitat. Medicii efectuează un număr mare de gărzi lunar, în acest moment pe secția A.T.I. Covid, gărzile fiind asigurate de către patru medici specialiști.

În total, secția A.T.I are angajați șase medici, dintre care doi medici sunt pensionari și nu pot lucra în A.T.I Covid, 28 de asistenți, 12 infirmiere și 2 brancardieri.

Numărul de paturi A.T.I Covid a fost suplimentat, de la începutul pandemiei, de la 8 la 12 paturi. Clar avem nevoie de mai mult personal. Cu sprijinul direcției și al Consiliului Județean am reușit să aducem în anul 2020 un medic specialist tânăr, care ne-a ajutat foarte mult. Ne dorim să atragem cât mai mulți medici A.T.I, însă deficitul există în toată țara și în special în orașele de provincie”, a declarat dr. Soare Mihai pentru JurnalBr.ro

Reamintim faptul că Brăila este unul din puținele județe care oferă locuință de serviciu, în apartamente noi și moderne, pentru cadrele medicale care aleg să profeseze aici.

De la începutul pandemiei, 11402 brăileni au fost confirmați cu noul coronavirus. Dintre aceștia, 2262 s-au vindecat în spitalele din Brăila. O parte dintre ei au trecut pragul secției A.T.I. În funcție de vârstă și comorbidități cei mai mulți au reușit să se vindece cu ajutorul medicilor și să ducă mai departe o viață normală.

”Ne-am confruntat cu un număr mare de pacienți, infectați cu SARS COV 2, în formă severă. Rata de supraviețuire depinde foarte mult de vârsta pacienților dar și de comorbiditățile lor. Tot personalul A.T.I este intens implicat în această luptă grea”, a declarat dr. Soare Mihai.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy