Două persoane, aflate în autoizolare, au plecat la cumpărături. S-au ales cu dosar penal

Două persoane din Vâlcea, întoarse din Italia, aflate în autoizolare, sunt acum cercetate penal după ce au ieşit la cumpărături.

Două persoane din Râmnicu Vâlcea care nu au respectat măsura autoizolării sunt cercetate penal pentru "zădărnicirea combaterii bolilor", după ce au plecat din locuinţe pentru cumpărături şi alte activităţi, a anunţat miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, printr-un comunicat remis Agerpres.

Poliția s-a autosesizat 

Dosarul penal vizând persoanele care nu au respectat obligaţia de a nu părăsi domiciliul a fost fost înregistrat miercuri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ca urmare a unei sesizări din oficiu a poliţiştilor din Râmnicu Vâlcea.

"În fapt, în cauză s-a reţinut că la data de 11 martie 2020, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a impus izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, pentru D.A.G. şi D.I. din municipiul Rm. Vâlcea, întrucât proveneau din una din zonele de risc de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2, din Italia. Cu toate că le-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a nu părăsi domiciliul, în data de 17 martie 2020, D.A.G. şi D.I. au părăsit locuinţa, deplasându-se pe raza municipiului Rm. Vâlcea pentru a efectua cumpărături şi alte activităţi", se precizează în comunicat.

Ancheta este în desfășurare 

Urmărirea penală este efectuată de poliţişti din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel