DOSARE PENALE pe bandă rulantă! Managerul SJU Focşani, cercetat de procurori

Managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) 'Sf. Pantelimon' Focşani, Constantin Mândrilă, este cercetat de procurori într-un dosar care are ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, a informat, marţi, Parchetul de le lângă Tribunalul Vrancea. 

'La data de 14.04.2020 s-a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani dosarul penal nr. 1958/P/20202 şi s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea sub nr. 961/P/2020, având ca obiect infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor prevăzută de art. 352 Cod penal.

Organele de urmărire penală s-au sesizat din Oficiu cu privire la predispusa săvârşire a acestei infracţiuni de către managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Sf. Pantelimon' din Focşani, ca urmare a articolelor de presă publicate pe site-urile Digi24 şi Ziarul de Vrancea. Astfel, în procesul verbal de sesizare din oficiu s-a reţinut că, după ce ar fi fost confirmat ca fiind contaminat cu noul coronavirus, managerul unităţii spitaliceşti s-ar fi prezentat la locul de muncă unde ar fi interacţionat cu mai mulţi colegi, iar ulterior s-ar fi autoizolat într-o locaţie hotelieră unde erau cazate cadre medicale neinfectate cu boala infecto-contagioasă, existând astfel posibilitatea de transmitere a acesteia', se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Managerul SJU Focşani, Constantin Mândrilă, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 joia trecută, în urma acestui diagnostic, managerul izolându-se la un domiciliu ales. În cursul zilei de duminică, acesta a fost transferat, la solicitarea Prefectului judeţului Vrancea, Gheorghiţă Berbece, la secţia de Boli Infecţioase a SJU Focşani.

De ce este acuzat

Managerul a fost acuzat de reprezentanţii Prefecturii că ar fi plecat de la birou cu documentaţia spitalului şi laptopul de serviciu, cât şi de faptul că locul ales pentru izolare se afla într-o locaţie în care erau cazate mai multe cadre medicale care lucrează în spital. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, luni, că a decis, împreună cu ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, să fie dat un ordin prin care managementul Spitalului Judeţean Focşani să fie asigurat de cadre militare medicale, pe perioada stării de urgenţă.

'Ca primă intenţie, având în vedere că tot managementul spitalului judeţean este infectat cu COVID-19 - managerul şi ceilalţi sunt contacţi, am luat decizia împreună cu ministrul Apărării să dăm un ordin de misiune în care managementul pe o perioadă a stării de urgenţă să fie asigurat de cadre militare medicale venite din ţară de la Spitalul din Braşov, precum şi de aici de la spitalul militar', a declarat ministrul Sănătăţii.

Tătaru a criticat faptul că managerul Spitalului Judeţean Focşani s-a autoizolat voluntar într-un hotel, după ce a fost confirmat cu COVID-19. 'Eu am avut o obiecţie din acest punct de vedere. Era un manager al unui spital în subordinea Ministerului Sănătăţii. Puteam eu ca ministru al Sănătăţii să fiu anunţat, (...) ca noi, ca şi minister, să putem gestiona această criză. Faptul că a plecat într-o locaţie care nu este unitate medicală este iar o problemă', a afirmat Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel