Doliu în lumea muzicală. Un celebrul compozitor s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani

Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay

Muzicianul şi compozitorul argentinian Jorge Milchberg, devenit celebru după ce a adaptat şi a înregistrat în anii 1960 "El Condor Pasa", probabil cea mai cunoscută melodie andină din lume, a murit la Paris la vârsta de 93 de ani, a anunţat vineri Ambasada Argentinei din Franţa.

Jorge Milchberg, născut la Buenos Aires în 1928 din părinţi polonezi, dar care locuia în Franţa încă din 1955, a decedat în data de 20 august, însă moartea lui a fost confirmată abia vineri de familia sa şi de ambasada argentiniană, potrivit Agerpres.

Pianist de formaţie clasică şi cântăreţ la charango (o chitară andină, n.r.) de renume mondial, muzicianul sud-american a fost timp de aproape 60 de ani membru şi director artistic al Los Incas, un grup emblematic de muzică andină creat în anii '50 la Paris şi care a susţinut numeroase turnee internaţionale, a precizat Ambasada Argentinei din Franţa într-un comunicat.

Grupul Los Incas, cunoscut şi sub numele de Urubamba, a înregistrat în 1964 melodia "El condor pasa", apoi, din nou, cu aranjamente muzicale create de Jorge Milchberg şi versuri de Paul Simon, o versiune cântată de duoul folk newyorkez Simon & Garfunkel, sub titlul "If I Could", pe albumul lor "Bridge over troubled water" (1970).

2. Sursa foto... (jorge-milchberg-1408911_10837700.jpg)

Descriere foto: Compozitorul Jorge Milchberg, Sursa: Agerpres


Iniţial, tema din "El Condor Pasa" era extrasă dintr-o zarzuela, o piesă de teatru muzical cu acelaşi nume, creată în 1913 de compozitorul peruan Daniel Alomia Robles, dar într-o versiune pentru orchestră.

Versiunea pentru un ansamblu redus creată de Jorge Milchberg şi titlul grupului Simon & Garfunkel, devenit o piesă folk standard, au contribuit la spectaculosul renume internaţional al melodiei "El Condor Pasa", care a inspirat nenumărate versiune ulterioare şi a contribuit la creşterea interesului faţă de stilurile muzicale latino-americane.

Jorge Milchberg, precizează site-ul grupului Los Incas, intenţiona "să creeze aranjamente noi şi să adapteze muzici tradiţionale, în prezent popularizate de stilul World Music, dar care erau inedite în anii '60-'70".

Compozitorul sud-american va fi înhumat în oraşul Thenisy din departamentul francez Seine-et-Marne, a precizat Ambasada argentiniană.

Citește și:

A murit celebra cântăreață Dani, regina ”Paris by night”

Cântăreaţa franceză Dani a încetat din viaţă luni, la vârsta de 77 de ani, a anunţat managerul ei, Lambert Boudier, informează Agerpres, citând AFP. Artista, care s-a remarcat și ca actriţă şi model, a murit "în urma unei boli" în regiunea Tours (centru) unde locuia, potrivit sursei citate.

Ea terminase recent turneul de promovare a celui mai recent disc al său, "Horizons Dorés" şi încheiase deja pregătirea unui nou album.

Dani a ales să îşi intituleze viitorul album "Attention Départ". "Am fost avertizaţi, ea doar a uitat să ne spună că va fi iminent", scrie într-un mesaj publicat pe Facebook de anturajul ei profesional.

"Nimic nu a fost mai important pentru ea decât să creeze, să cânte, să fie înconjurată de cei pe care îi iubea", se mai arată în mesaj.

"Dacă Dani a inspirat atât de mulţi artişti - fotografi, cineaşti, textieri, compozitori, regizori - este pentru că era un suflu puternic de viaţă, o natură întreagă, debordând de dragoste şi energie", a adăugat managementul său.

Dani era numită și regina "Paris by night"



Dani a fost regina "Paris by night" în anii '70, la cârma L'Aventure, un club de noapte la modă, versiunea franceză a legendarului Studio 54 din New York.

François Truffaut a ales-o pentru rolul Liliane din "La Nuit américaine", care a primit în 1974 Oscarul pentru cel mai bun film străin. În 1987, fosta muză a stilului muzical yéyé şi-a relatat coborârea în infern în cartea "Drogue la galere"... mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel