Groapa de la Slănic se apropie de locuințele oamenilor. Deja a început să înghită copacii de pe margine

Foto: Caătură video Facebook Catalin Dinulescu
Foto: Caătură video Facebook Catalin Dinulescu

În Slănic, pe strada 23 August, situația continuă să fie critică, după ce săptămâna trecută terenul s-a surpat la aproximativ 15 metri distanță de primele locuințe.

Ultima informare oficială a autorităților cu privire la situație a fost transmisă sâmbătă dimineața de către biroul de presă al Prefecturii Prahova, care a precizat că nu s-au înregistrat diferențe semnificative în ceea ce privește tasarea terenului față de măsurătorile anterioare.

Trecătorii prahoveni au făcut poze la locul incidentului, arătându-se faptul că groapa continuă să se lărgească, înghițind copacii de pe marginea trotuarului.

Cu atât mai mult, pericolul este dat de amplasamentul locuințelor, acestea fiind la doar câțiva metri de groapa recent formată.

La solicitarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), sâmbătă, 27 aprilie, o echipă de cercetători ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului s-a deplasat la Slănic. Aceștia monitorizează zona străzii afectate de surpare folosind drone dotate cu echipamente speciale și trei stații seismice, pentru a observa mișcările pământului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel