DOCUMENTUL care o contrazice pe Mihăilă. Câte paturi ATI a cerut INSP încă din septembrie. Gâdea: Minte cu sânge rece!

Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii Sinteza Zilei, a venit cu un document al INSP care contrazice spusele Ioanei Mihăilă, propunerea USR pentru ministerul Sănătăţii, la audierile din comisiile de specialitate. 

”Pe 8 septembrie, rata de incidenţă la nivel naţional era sub 1 la mie. Tot atunci, numărul de cazuri la ATI era sub 400. Atunci lucrurile se puteau schimba, iar depăşirea sistemului sanitar putea fi evitată”, a declarat Ioana Mihăilă în comisiile de specialitate. 

"Pe parcursul verii am primit 4 avertizări din partea INSP, dar la ultimele am trimis o adresă tocmai solicitându-le să recalculeze riscurile, deoarece estimau că România ar avea nevoie de aproximativ 450 de paturi ATI, atunci când se atinge numărul maxim de cazuri", a mai precizat Ioana Mihăilă. 

"Vă arăt cu documente, cu lucruri extrem de simple, uşor de demonstrat, cum a minţit această doamnă fost ministru care trebuia să pregătească valul 4. Vine şi spune că a primit acele avertizări de la INSP, 4 la număr. Pe lângă cele 4, a primit şi de la OMS, Comisia Europeană, etc. Dar se ia de cei de la INSP şi încearcă să lovească în specialiştii de acolo. Ea a spus că cei de la INSP au avertizat-o, dar că i-au spus că ar fi nevoie de 450 de paturi ATI. Atenţie. Mihăilă minte cu sânge rece. Pentru intervalul 1-14 septembrie, necesarul era de maximum 650 de paturi. Doamna ori citeşte şi nu înţelege, ori nu a citit, ori minte. După 14 septembrie, INSP spune că e nevoie de 1400 de paturi", a declarat Mihai Gâdea. 

IATĂ avertismentul INSP: 

"E important să urmărim tot tabloul. Când o urmărim cum vorbeşte, ne gândim că poate a primit acele raportări de la INSP şi că aceştia au transmis că e nevoie de 450 de paturi. Lângă ea este şeful ei care, deşi avem România ca un cimitir, vine tot cu ea. Când ea vorbeşte, el se uită cu ochii în sală. Problema nu e că minte dna Mihăilă. Dânsa nu există, nu va exista, nu va mai fi ministru. Problema e cu oamenii care o folosesc pentru a nu face ceea ce trebuia să facă. 

Priviţi cu atenţie la acest document. Ce scrie în partea de jos a acestei pagini? Este avertizarea de la INSP, da? Pe de o parte avem datele înregistrate pentru ultimul interval estimat, şi sunt perioadele şi ce s-a întâmplat, şi apoi avem estimare referitoare la necesarul de pregătire pentru perioada următoare. Ia în calcul menţinerea unei tendinţe ascendente. Sunt estimate cazurile pe două perioade, internările şi internările ATI. Ce scrie aici? Cum poţi fi aşa în ziua în care mor atâţia oameni? E greu, cu o avalanşă atât de mare de informaţii, să prezinţi lucrurile astea, dar minciuna asta trebuie prezentată. Ce scrie aici? 1400 de paturi! Pentru 15-30 septembrie. Gândiţi-vă, la data la care suntem noi azi, cu cât mai multe paturi aveam nevoie. Cum să minţi? La documentele astea aveau acces şi alţii!", a mai punctat şi Mihai Gâdea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel