Doctorul Gheorghe Borceanu prevede o catastrofă medicală: Un SPITAL MORT...

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Gheorghe Borceanu, președintele Colegiului Medicilor, consideră că este necesară înăsprirea măsurilor în combaterea pandemiei pentru a nu se ajunge în situația în care sistemul medical va fi complet blocat.

„Trebuie să luăm toate măsurile care sunt posibile fără a fi catastrofici, fără a panica populația, însă lumea ar trebui convinsă că, chiar dacă gravitatea bolii în sine și frecvența deceselor nu este mare față de numărul bolilor, toată lumea recunoaște chestia asta, numărul mare de îmbolnăviri face ca transmisia comunitară să fie necontrolată. Și atunci nicio măsură nu este prea mult, nimic nu este prea scump, nicio măsură nu ar fi prea drastică, prea radical, bineînțeles cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului“, a spus Borceanu la Antena 3.

Doctorul spune că se teme ca situația să nu degenereze până în punctul în care vor fi blocate și celelalte spitale generale din țară prin închiderea secțiilor de ATI și imposibilitatea tratării pacienților cu alte boli grave.

„Cu mare teamă, prevăd blocarea spitalelor, nu neapărat a spitalelor mari, care sunt azi blocate, cele în care tratează linia întâi și suport, ci blocarea altor spitale, ceea ce ar reprezenta o catastrofă pentru sistemul sanitar din România. Imaginați-vă oricare spital general, care au 1-2 cazuri la terapie intensivă pentru că nu mai pot ajunge la secțiile ATI ale primelor linii din spitale. Un astfel de spital, care închide terapia intensivă, este practic un spital mort pentru cazurile grave. Pentru că terapiile intensive, în toate spitalele, tratează cazurile cele mai grave, nu tratează doar COVID. Ori, a avea 1-2 sau chiar 3 pacienți într-o secție cu 15-20 de paturi de terapie intensivă, cu 2-3 medici, înseamnă ca acea secție să fie închisă pentru celelalte cazuri“, a mai explicat președintele Colegiului Medicilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel