Urmărește emisiunea live


Dexametazona, efecte devastatoare. Studiul care trage un semnal de alarmă!

Un nou studiu privind admnistrarea dexametazonei în cazul bolnavilor COVID a fost publicat. Ce concluzii au tras specialiștii.

Dexametazona reduce riscurile mortalităţii în cazul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus aflaţi în stare critică, dar generează probleme pentru persoanele care au simptome uşoare, arată un studiu efectuat în Marea Britanie, potrivit cotidianului The New York Times.

Cercetătorii din Marea Britanie au anunţat săptămâna trecută un avans major în contracararea coronavirusului, precizând că au depistat primul medicament care diminuează riscurile mortalităţii în rândul pacienţilor care suferă de Covid-19, scrie Mediafax. Iniţial, rezultatele au fost făcute publice printr-un comunicat de presă care conţinea puţine detalii. Acum, studiul detaliat, care nu a fost verificat încă de alţi specialişti, conţine date surprinzătoare.

Dexametazona, un medicament ieftin de tip corticosteroid, ajută într-adevăr pacienţii aflaţi în stare gravă, dar ar putea fi riscant pentru bolnavii care au simptome mai uşoare, iar momentul administrării tratamentului este esenţial.

"Rata decesului a crescut"

Medicamentul a fost testat clinic pe 6.425 de pacienţi din Marea Britanie. Dexametazona a avut efecte benefice asupra pacienţilor care erau bolnavi de mai mult de o săptămână, reducând cu o treime riscurile de deces la cei conectaţi la aparate de respiraţie şi cu o cincime la cei care primeau oxigen prin alte tipuri de aparate. Însă în cazul pacienţilor care nu primeau asistenţă respiratorie, rata decesului a crescut după administrarea medicamentului, comparativ cu cei care nu au primit Dexametazonă, deşi diferenţa nu este semnificativă.

În cele mai multe cazuri ale pacienţilor aflaţi în stare gravă, sistemul imunitar generează efecte dăunătoare prin declanşarea unei reacţii a moleculelor citokine, care pot afecta corpul, inclusiv plămânii. "Aproape că este o boală în două etape. O etapă în care virusul este dominant şi etapa imunologică, în care sunt dominante daunele cauzate de sistemul imunitar. În prima etapă a bolii, sistemul imunitar este prieten, luptă împotriva virusului, iar limitarea acestuia nu este o idee bună. Într-o fază ulterioară, sistemul imunitar nu mai este prieten, afectează plămânii, iar limitarea acestuia prin steroizi este benefică, îmbunătăţind şansele de surpravieţuire", explică  dr. Martin J. Landray, unul dintre autorii studiului şi profesor de Medicină şi Epidemiologie la Universitatea Oxford.

Alţi experţi sunt de acord, afirmând că studiul relevă că Dexametazona nu poate fi folosită pentru tratarea formelor uşoare sau în mod preventiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel