EXCLUSIV  Destinație de vacanță: Kefalonia, sora mai mare a Zakynthosului

Foto: Roxana Neagu
Foto: Roxana Neagu

Kefalonia este o insulă ionică superbă. Cine a ajuns în Zakynthos, cu siguranță are în plan o vacanță în Kefalonia. 

Kefalonia, sora mai mare a Zakynthosului

Insula Kefalonia este o insulă grecească din Marea Ionică. Când spunem Marea Ionică, ne gândim la superbele ape ale mării care scaldă Zakynthos. Albastrul ireal este o atracție turistică importantă.  Kefalonia este cea mai mare insulă ionică. Din păcate, din România spre Kefalonia sunt foarte puține pachete turistice. Majoritatea agențiilor de turism promovează intens Zakynthos în ultimii ani, dar mai puțin Kefalonia, ceea ce, pentru mine, este o enigmă. Cu siguranță românii care ajung în Zakynthos, își doresc ca următoarea vacanță să fie în Kefalonia. Cele două insule sunt apropiate și asemănătoare. Insula Kefalonia, deși este mai mare, este mai muntoasă. 

La fel ca-n Zakynthos, în Kefalonia avem cele mai plăcute temperaturi ale verii, în jurul a 28-30 de grade Celsius. 

Transportul până-n Kefalonia

Vă recomand călduros să mergeți cu avionul. Insula are aeroport propriu. Dacă mergeți cu mașina, Kefalonia este o insulă îndepărtată, faceți cu mașina cel mai puțin 15 ore. Cu autocarul, indiferent ce vă vor spune cei care vă vând biletele, faceți în jur de 22 de ore. Cu avionul, o oră și jumătate. De obicei, dacă vom calcula aceeași cazare cu prețul pentru avion și prețul pentru autocar, diferența e de doar 300 de euro pentru două persoane. În cazul în care mergeți cu autocarul, trebuie să mâncați ceva pe drum, să plătiți feribotul, să mai cumpărați ceva de băut, toate toaletele se plătesc în Bulgaria și în cele din urmă diferența va ajunge undeva la 150 de euro. Atât costă confortul dumneavoastră. Din punctul meu de vedere, merită să plătiți puțin în plus decât să începeți vacanța cu stângul. 

Unde te cazezi în Kefalonia

Argostoli este capitala insulei. Aici sunt multe restaurante, un port, un pod foarte lung, loc de promenadă. Dacă ajungeți în Argostoli, cu siguranță veți vedea celebrele Caretta-Caretta. Vă puteți caza aici, ca punct de plecare către alte stațiuni sau doar o puteți vizita. Oferă peisaje foarte frumoase, multe magazine, agenții de travel locale, care vă oferă excursii de o zi la preț mic. 

(w670)

Argostoli

Lassi este la trei kilometri de Argostoli, oferă peisaje de vis, are patru plaje, multe posibilități de cazare, restaurante de asemenea. Este aproape de capitala insulei, de aeroport și poate fi un punct de plecare către principalele atracții turistice ale insulei. 

Dacă ajungeți totuși în Kefalonia, alegeți Skala sau Lourdas. Sunt două stațiuni mai dezvoltate și mai animate. Skala este dezvoltată, are o stradă lungă cu magazine și restaurante, o plajă întinsă, dar și istorie. Aici a fost un mic sat pescăresc. Ruinele vechiului oraș Skala pot fi vizitate, de asemenea nu trebuie să ratați mozaicurile romane și alte descoperiri arheologice. Pe plaja Potamaki, teștoasele Caretta-Caretta depun ouă în timpul sezonului. Stațiunile Lourdas și Lixouri sunt, de asemenea, mai dezvoltate și mai animate. Plaja din Lixouri e incredibil de portocalie, oferind peisaje unice. Plaja din Lourdas este albă. Toate cele trei stațiuni au plaje întinse scăldate de albastrul ireal al Mării Ionice. 

Ce să nu ratezi în Kefalonia 

Cea mai faimoasă plajă din Kefalonia și cea mai frumoasă este Myrtos. Trebuie să ajungi pe Myrtos, dacă ajungi în Kefalonia. 

(w670)

Plaja Myrtos

Pestera Melissani (foto deschidere articol) este o peșteră cu apă dulce și apă sărată, adâncă de 20 de metri. Aici intrați cu barca de pescari. Este o peșteră al cărui tavan a căzut și lumina pătrunde în peșteră prin acoperiș, oferind imagini unice. 

(w670)

Peștera Drogarati

Peștera Drogarati este o peșteră naturală de acum 150 de milioane de ani. Sfat: Lângă peștera Drogarati există cel mai ieftin magazin de suveniruri de pe insulă, diferența între prețurile de aici și toate celelalte de pe insulă este uriașă. Pot spune că sunt produse la mai puțin de jumătate de preț. 

(w670)

Biserica Sf. Gerasimos

La Biserica Sf. Gerasimos este corpul mumificat al Sf. Gherasim, patronul spiritual al Kefaloniei. 

Dacă ajungeți în Kefalonia, trebuie să ajungeți și-n Ithaka, insulă ionică micuță, apropiată de Kefalonia. Puteți opta pentru cumpărarea unui pachet de la agențiile turistice locale, care vă duc în Ithaka și vă asigură și turul insulei cu un autocar. Bineînțeles, ca în orice vacanță pe o insulă, faceți turul insulei cu vaporul și turul insulei cu autocarul. 

Nu ratați plajele Xi, Antisamos, Avithos. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel