Descinderi în Prahova. Trei persoane, bănuite că au furat peste 1 kg de granule metalice tip catalizator

Fotografie de la Malte Luk, pexels
Fotografie de la Malte Luk, pexels

Trei persoane sunt bănuite că ar fi furat peste 1 kg de granule metalice tip catalizator în Prahova. 

Poliţiştii prahoveni efectuează, marţi dimineaţă, percheziţii într-un dosar privind furtul a 1.136 de kilograme de granule metalice tip catalizator.

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, descinderile au loc în judeţul Prahova şi într-o comună din judeţul Dâmboviţa, trei persoane urmând să fie duse la audieri.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 6 - 29 august 2023, persoanele bănuite ar fi sustras, în mod repetat, din incinta unei societăţi comerciale, 1.136 de kilograme de granule metalice tip catalizator. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 68.000 de euro", arată anchetatorii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Activitatea beneficiază de sprijinul poliţiştilor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova şi de cel al Grupării de Jandarmi Mobilă "Matei Basarab" Ploieşti, scrie Agerpres. 

Catalizatoarele conțin metale prețioase, cum ar fi platină, paladiu și rodium, care au o valoare semnificativă pe piața materiilor prime. 

Pentru a preveni furturile de catalizatoare, proprietarii de autovehicule pot lua în considerare următoarele măsuri de precauție:

Parcarea în locuri bine iluminate și supravegheate.

Utilizarea sistemelor de securitate, cum ar fi alarme și sisteme de urmărire GPS.

Instalarea unor protecții suplimentare, cum ar fi dispozitive de blocare a catalizatoarelor.

Gravarea unui număr de identificare unic pe catalizator pentru a facilita recuperarea în caz de furt.

Informarea autorităților cu privire la activitățile suspecte sau persoanele care ar putea fi implicate în astfel de furturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel