Delir la o televiziune din Rusia: Avem arme nucleare să distrugem toate țările NATO

Foto Ilustrativ/Pixabay
Foto Ilustrativ/Pixabay

Un nou moment halucinant a avut loc la una dintre televiziunile publice din Rusia, unde un deputat al Dumei de Stat a amenințat că un război cu NATO va fi unul cu arme nucleare.

Acesta a spus că Rusiei nu îi pasă câte țări va distruge în contextul discuțiilor de aderare a Finlandei și Suediei la Alianța Nord-Atlantică.

„Finlandezii și suedezii ar trebui să înțeleagă lucruri simple, că vom intra în luptă directă cu ei doar în cazul în care suntem în război cu NATO, iar dacă e un război cu NATO acesta nu va fi cu, știți, drone, va fi nuclear”, a afirmat Alexei Juravliov, deputat în parlamentul rus, într-o emisiune a canalului TV Rossiya-1.

„Și nu o să ne pese câte țări distrugem, 28 sau 32. Ei ar trebui să înțeleagă acest lucru foarte bine. Avem destule arme nucleare pentru toate la un loc, avem cu ușurință suficiente pentru 32”, continuă el.

Juravliov, ales deputat pe listele partidului naționalist Rodina (Patria) spune că Statele Unite reprezintă un caz aparte fiindcă au o populație de 300 de milioane de locuitori și că „teoretic, cineva ar putea supraviețui acolo” dar că „finlandezii sunt 5 milioane sau puțin mai mulți” și că aceștia nu au nicio șansă de a supraviețui, potrivit unui articol publicat de știripesurse.ro

„Așa că ei ar trebui să înțeleagă asta!”, a urlat bărbatul.

El continuă afirmând că finlandezii ar trebui de asemenea să înțeleagă că sunt „bastarzi care au luptat de partea fasciștilor”, o referință la al Doilea Război Mondial.

„Noi știm asta”, mai spune el, amintind apoi că Forțele Aeriene ale Finlandei au avut până recent svastica pe emblema ramurii militare.

„Noi înțelegem foarte bine cu cine avem de-a face”, a concluzionat politicianul rus.

Amenințările cu arme nucleare curg din partea propagandiștilor din Rusia

Într-o altă emisiune difuzată la sfârșitul lunii aprilie a fost invocată nevoia de a „demilitariza NATO”, afirmându-se că totul se va sfârși cu un război nuclear.

„Totul se va sfârși cu un atac nuclear, pentru mine, este mai probabil decât alt rezultat. Acest lucru mă îngrozește, pe de o parte, dar, pe de altă parte, cu înțelegerea că este ceea ce este”, declara șefa canalului Russia Today, Margarita Simonian.

„Dar noi vom merge în rai, în timp ce ei vor crăpa pur și simplu”, a adăugat celebrul Vladimir Soloviov, considerat propagandistul preferat al președintelui Vladimir Putin.

Într-o emisiune difuzată la începutul lunii mai, Dmitri Kiseliov, supranumitul „cel mai toxic propagandist al Kremlinului”, amenința că Marea Britanie va fi transformată într-un „deșert radioactiv” și că Insulele Britanice vor fi scufundate „pentru totdeauna” cu o singură rachetă Poseidon.

„Explozia acestei torpile termonucleare în dreptul coastei Marii Britanii va cauza un val tsunami gigantic de până la 500 de metri înălțime. Un astfel de baraj poartă de asemenea pe cont propriu doze extreme de radiații”, afirma acesta.

„După ce a trecut peste Insulele Britanice va transforma orice ar fi rămas din ele într-un deșert radioactiv, impropriu pentru o perioadă lungă de timp”, concluziona Kiseliov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel