Decizie radicală în Italia la TOATE competițiile sportive

Competițiile și evenimentele sportive din Italia nu vor fi interzise, însă se vor desfășura fără spectatori, în perioada următoare.

Toate competiţiile sportive din Italia, inclusiv meciurile de fotbal, se vor desfăşura fără prezenţa spectatorilor până pe 3 aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus, potrivit unui decret semnat miercuri de premierul Giuseppe Conte, informează AFP, citată de Agerpres.  "Evenimentele şi competiţiile sportive de toate tipurile şi disciplinele, atât publice, cât şi private, rămân autorizate", însă "în instalaţii sportive utilizate cu porţile închise sau în aer liber, fără prezenţa publicului", stipulează decretul.

Guvernul le cere, de asemenea, în decretul său asociaţiilor şi cluburilor sportive să efectueze, prin intermediul personalului lor medical "controale adecvate pentru a opri riscul de răspândire a virusului printre sportivi, antrenori, conducători şi toţi însoţitorii". Măsurile, care vor fi aplicabile după publicarea în monitorul oficial italian, vor fi în vigoare până în data de 3 aprilie.

Ce meciuri se vor juca fără spectatori

Ele vor viza inclusiv meciul dintre Juventus Torino şi Olympique Lyon, din cadrul manşei secunde a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, programat pe 17 martie, după cum a subliniat clubul francez într-un comunicat dat publicităţii miercuri, precizând însă că informaţia nu a fost confirmat "nici de către UEFA şi nici de Juventus".

În rugby, meciul din Turneul celor Şase Naţiuni dintre selecţionatele Italiei şi Angliei, actuala vicecampioană mondială, care va avea loc pe 14 martie la Roma, urmează să se dispute de asemenea fără spectatori. Două meciuri din Cupa Italiei la fotbal au fost amânate din cauza crizei coronavirusului cu care se confruntă Italia: Juventus - AC Milan, care urma să se dispute miercuri, şi SSC Napoli - Inter Milano, programat joi.

Potrivit ultimelor date prezentate de autorităţile de la Roma, în Italia s-au înregistrat până în prezent 107 decese şi 2.706 cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel