De la nuntă, în izolare. Miri, suspecţi de COVID-19 după ce primarul care a oficiat căsătoria s-a infectat

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

Un primar din Bihor care nu purta mască atunci când oficia căsătorii a fost depistat cu coronavirus, aşa că mirii pe care îi cununa au intrat în izolare. 

Inconştienţa primarului comunei Popeşti, dar şi a cuplurilor care au acceptat ca edilul să îi cunune civil fără să îi atragă atenţia să poarte masca de protecţie, ar putea însemna carantinarea tinerilor căsătoriţi. 

Asta pentru că primarul bihorean a fost depistat cu COVID. El şi-a făcut testul, pentru că urma să plece în concediu într-o ţară unde trebuie să dovedeşti cu acte că nu eşti infectat.

"Am vrut să plecăm în concediu, aşa că ieri ne-am testat şi azi am aflat că eu sunt pozitiv, cu Covid, soţia nu. M-am izolat pentru 14 zile imediat ce am aflat rezultatul testării, în dimineaţa asta”, a spus primarul, conform Antena3.ro

DSP, anchetă

Direcţia de Sănătate Publică din Bihor a început ancheta epidemiologică şi toţi cei care au participat la cununii oficiate primar ar putea intra în carantină timp de două săptămâni.

Dorin Curtean îşi făcuse un obicei din a nu purta masca de protecţie atunci când oficia cununii, aşa cum se vede şi în mai multe fotografii postate pe Facebook.

Primarul are o explicaţie puerilă pentru gestul său ilegal: "Ofiţerul de stare civilă mi-a spus că nu era obligatoriu să poarte masca persoana care oficiază cununia şi mirii. Eu n-am purtat, că îmi era mai uşor să vorbesc fără ea. În rest, am purtat-o”, a spus Curtean pentru aceeaşi publicaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel