De ce Singapore, cândva model pentru REACȚIA la coronavirus, a pierdut controlul

Singapore a fost un model pentru cum a luptat contra coronavirusului, însă, acum, orașul-stat, cu o populație de 5,6 milioane, are cele mai multe raportări de cazuri, din sud-estul Asiei.

Luni, oficialii au raportat un nou record zilnic - mai mult de 1.400 de cazuri de infectare. Experții susțin că creșterea, care a început săptămâna trecută, se datorează în mare parte oficialilor locali care subestimează vulnerabilitatea lucrătorilor migranți ai orașului, care locuiesc în dormitoare înghesuite cu până la 20 de persoane într-o cameră. Luni, doar 16 dintre noile cazuri au fost cetățeni din Singapore sau rezidenți permanenți. Aproximativ trei sferturi din toate cazurile din Singapore sunt legate de căminele muncitorilor, conform cifrelor oficiale.

Șeful OMS avertizează că nicio țară nu este sigură la coronavirus

O creștere a cazurilor mortale de coronavirus în afara Chinei crește îngrijorarea că focarul a ajuns într-o nouă etapă și ar putea continua răspândirea globală în țări și mai vulnerabile. În primele luni ale izbucnirii pandemiei, reacția orașului Singapore a fost lăudată, alături de cele din Hong Kong și Taiwan, ca model pentru a opri răspândirea coronavirusului.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a felicitat Singapore, citând faptul că aici s-a făcut testarea pe scară largă și, ulterior, urmărirea tuturor contactelor apropiate. Singapore a reușit, de asemenea, în mare parte, să domolească un al doilea val de infectări, cauzat de studenți și alți rezidenți care se întorceau acasă din SUA și Europa. Pe 9 aprilie a fost înregistrat de autorități singurul caz importat.

Dar Hong Kong și Taiwan se pare că au adoptat o manieră mult mai bună de luptă cu pandemia. Hong Kong nu a înregistrat cazuri noi luni, iar Taiwan a înregistrat doar două. Ambele regiuni au, de asemenea, puține cazuri de infecții confirmate (1.025 în Hong Kong și 422 în Taiwan), deși au populații mai mari.

Punctul slab

Se estimează că 200.000 de lucrători migranți locuiesc în 43 de cămine din Singapore, potrivit cifrelor Ministerului Forței de Muncă. Majoritatea sunt din țări mai puțin înstărite, cum ar fi India și China, și sunt angajați în locuri de muncă cu salarii mici, precum construcții, lucrări în șantiere navale și curățenie.

Între 12 și 20 de lucrători locuiesc de obicei într-o cameră, conform TWC2, o organizație non-profit care sprijină lucrătorii migranți din Singapore. Ei împărtășesc facilități comune, precum băile și bucătăriile. ”Dormitoarele și managementul lucrătorilor migranți au reprezentat un punct slab", spune Jeremy Lim, profesor și director adjunct al catedrei de sănătate globală la Saw Swee Hock School of Public Health, citat de cotidianul Time. ”Căminele nu sunt capabile să asigure distanțarea socială necesară", a adăugat Lim, care lucrează și cu un ONG local pentru a oferi asistență medicală lucrătorilor migranți.

Măsuri dure în Singapore

În ultima săptămână, autoritățile au început mutarea lucrătorilor din căminele lor în blocuri de locuințe publice vacante, tabere militare și alte spații de cazare. Chiar dacă numărul lucrătorilor migranți infectați a crescut, cazurile transmise de comunitate în rândul singaporenilor au scăzut, semn că noi măsuri dure care implică închiderea școlilor, distanțarea obligatorie și alte politici implementate la începutul acestei luni ar putea funcționa.

Dar, victoriile timpurii ale Singaporeului, greu obținute, ar putea fi ușor anulate de izbucnirea de noi focare în comunitatea lucrătorilor migranți, avertizează Lim.

„Suntem într-o conjunctură critică", spune el. „Dacă nu putem izola focarele din dormitoarele lucrătorilor migranți, acestea vor ajunge în mod inevitabil în populația generală, deoarece Singapore este o țară mică și compactă", a mai declarat Lim, pentru Time.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel