De ce o vreau pe dna Laura Codruța Kovesi procuror european? În primul rând, pentru că este deja procuror european.
Raportul MCV, Steaua Polară, medaliile și recompensele, Udo, Serghei și Frans susțin asta. În România e doar un penal care așteaptă să-și dovedească nevinovăția.
În al doilea rând, pentru că am văzut cum își tratează susținătorii. Lui Traian Băsescu, cel care a numit-o de trei ori, i-a băgat familia și prietena în pușcărie. Pe Ponta, cel care a propus-o, l-a inculpat, contribuind decisiv la demiterea sa. Lui Ghiță, cu care a petrecut, dar a și investit în turism, pe incomming, i-a distrus afacerile și l-a alungat din țară. Să nu fim egoiști, să dăm și altora o șansă.
Dacă experimentul din România e atât de reușit, nu credeți că ar trebui extins la nivel european? Să nu fim răzbunători. Este drept că Olanda și Germania ne blochează accesul în spațiul Schengen, noi să nu răspundem cu aceeași monedă. Să-i lăsăm să intre în spațiul Kovesi, al dreptății pe pământ.
Judecătorii Curții Europene de Justiție nu au și ei dreptul de a fi interceptați în baie, ca judecătorul Mustață? Comisarii europeni nu pot fi săltați de pe stradă pe baza unor denunțuri despre fapte de acum 20 de ani? Făcute, evident, de un singur martor, care semnează în fals și o declarație de martor sub acoperire? Dincolo de aceste aspecte, care vizează binele general, aș avea și un profit personal din promovarea dnei Kovesi la Bruxelles. Satisfacția de a-i vedea pe Udo, Serghei și Frans urcați în dubă, în timp ce jurnaliștii de la LePoint strigă de pe trotuar: Avez-vous volé? Es-tu coupable?
Nu au cum scăpa. Au ajutat-o prea mult ca să mai poată fi vorba despre milă. Au riscat, n-au învățat nimic din istoria persoanlă a dnei Kovesi, or să pățească la fel ca Băsescu, Ponta, Ghiță ș.a. Tocmai de aceea am evitat să spun că o susțin pe Kovesi în funcția de procuror șef european. Am recunoscut doar că m-aș bucura să fie numită acolo. Nu vreau să mă număr printre susținătorii din presă ai fostului șef DNA. Mai devreme sau mai târziu, le vine rândul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu